CAPITOLUL 58
Postul cel adevărat.
l. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul
glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu
păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale.
2. În fiecare zi Mă
caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele
ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea
Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă
întreabă despre legile dreptăţii şi doresc să se
apropie de Dumnezeu.
3. Pentru ce să postim,
dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu
nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile
voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
4. Voi postiţi ca
să vă certaţi şi să vă sfădiţi
şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se
cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
5. Este oare acesta un post
care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său?
Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în
cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută
Domnului?
6. Nu ştiţi voi
postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile
nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi
drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
7. Împarte pâinea ta cu cel
flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel
gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8. Atunci lumina ta
va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va
grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui
Dumnezeu.
9. Atunci vei striga
şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice:
Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău
asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
10. Dacă dai pâinea ta
celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va
răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
11. Domnul te va
călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul
tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o
grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu
seacă niciodată.
12. Pe vechile tale ruine
se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile
străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi
înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.
13. Dacă îţi vei
opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai
vedea de treburile tale în ziua Mea cea
sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi
vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei
cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai
îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai
vorbeşti deşertăciuni,
14. Atunci vei afla
desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe
culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de
moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a
grăit acestea.
|