CAPITOLUL 2
Ruina Ierusalimului.
1. O, cum a acoperit cu nori
Domnul întru mânia Lui pe fiica Sionului! Din cer a aruncat pe pământ
măreţia lui Israel şi în ziua mâniei Sale nu şi-a adus
aminte de aşternutul picioarelor Sale.
2. Domnul a nimicit
fără milă toate sălaşele lui Iacov; întru
întărâtarea urgiei Lui a doborât la pământ întăriturile fiicei
lui Iuda; le-a făcut una cu pământul, a pângărit regatul
şi căpeteniile lui.
3. Întru aprinderea mâniei
Lui a zdrobit toată puterea lui Israel; înaintea duşmanului
şi-a tras dreapta înapoi. El a aprins pe Iacov cu un foc arzător
care prăpădeşte de jur împrejur.
4. El a încordat arcul
Său ca un duşman, dreapta Sa a stat gata ca a unui
vrăjmaş şi a ucis tot ce desfăta ochiul în cortul fiicei
Sionului; vărsat-a ca un foc mânia Lui.
S. Stăpânul S-a arătat ca un duşman nimicind Israelul; i-a
dărâmat toate palatele şi cetăţile întărite şi
asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare.
6. Prăbuşit-a la
pământ ca pe o dumbravă cortul lui, stricat-a locul de
sărbătoare. Domnul a făcut să se uite zilele de
odihnă în Sion, dispreţuind, în văpaia mâniei Lui, pe rege
şi pe preot.
7. Dispreţuit-a Domnul
jertfelnicul Său şi S-a îndepărtat de locaşul Său
cel sfânt; dat-a zidurile palatelor Sale în mâna duşmanilor care au
strigat în templul Domnului ca în zilele de sărbătoare.
8. Găsit-a Domnul cu
cale să surpe zidurile fiicei Sionului; întins-a funia şi n-a tras
înapoi mâna Sa, până nu le-a nimicit. El a întins jalea peste ziduri
şi întărituri, ce stau laolaltă
dărăpănate.
9. Porţile lui s-au
afundat în pământ, zăvoarele lor El le-a sfărâmat; regele lui
şi căpeteniile sunt pribegi printre neamuri. Lege nu mai au, chiar
şi profeţii nu mai primesc vedenii de la Domnul.
10. Stau la pământ
şi tac bătrânii fiicei Sionului; pe capul lor şi-au pus
ţărână şi s-au încins cu sac; la pământ îşi
pleacă fecioarele Ierusalimului capetele lor.
11. Ochii mei se
sfârşesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia,
măruntaiele mele fierb şi fierea mi se varsă pe pământ
din pricina zdrobirii fiicei neamului meu, când copiii şi pruncii stau
sleiţi de putere în pieţele cetăţii,
12. Zicând mamei lor:
"Unde este pâine, unde este vin?" Ei cad sleiţi de putere ca
doborâţi de sabie pe pieţele cetăţii şi îşi dau
sufletul la sânul maicii lor.
13. Cu cine te voi
asemăna, cu cine aş putea să te pun alături, o,
fiică a Ierusalimului! Cu cine te-aş pune faţă în
faţă, ca să te pot mângâia, o, fecioară, fiică a
Sionului? Căci neţărmurită ca marea este năruirea
ta! Cine ar putea să te tămăduiască?
14. Profeţii tăi
au avut pentru tine vedenii zadarnice şi arătări şi nu
ţi-au dat pe faţă fărădelegea ta, ca să-ţi
schimbe calea ta, ci ţi-au arătat vedenii înşelătoare
şi aducătoare de pieire.
15. Bat spre tine din palme
toţi cei ce trec pe cale, fluieră şi clatină din cap
pentru fiica Ierusalimului: "Aceasta este, oare, cetatea pe care o
numeau cununa frumuseţii, bucuria a tot pământul?"
16. Către tine
toţi vrăjmaşii tăi cască gura lor, fluieră,
scrâşnesc din dinţi, zicând: "Am nimicit-o. Da, aceasta este
ziua pe care noi o aşteptam; am aflat-o şi o vedem".
17. Împlinit-a Domnul
hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul Său, spus din zilele
străvechi; prăbuşit-a fără milă, bucurat-a pe
vrăjmaşul tău, înălţat-a puterea
apăsătorilor tăi.
18. Strigă către
Domnul, tu fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile
tale ca un şuvoi, zi şi noapte; nu înceta, ochiul tău să
nu zăbovească!
19. Scoală,
jeleşte-te în timpul nopţii, la început do strajă;
varsă-ţi inima ta ca apa înaintea feţei Celui
Atotstăpânitor. Către El ridică mâna ta pentru viata pruncilor
tăi, care se prăpădesc de foame la colţul tuturor
uliţelor.
20. Vezi, o, Doamne,
şi priveşte cui ai făcut aceasta! Să mănânce femeile
rodul pântecelui lor, copiii pe care îi poartă în braţe? Să
fie ucişi în templu, Doamne, preotul şi profetul?
21. Stau culcaţi la
pământ pe uliţe tânăr şi bătrân. Fecioarele şi
flăcăii mei de sabie au căzut; Tu i-ai ucis în ziua mâniei
Tale, jertfitu-i-ai fără de milă.
22. Chemat-ai ca la sărbătoare
pe toţi cei ce au sălaş în jurul meu. Şi în ziua mâniei
Domnului n-a scăpat, nici n-a rămas vreunul; pe cei care i-am
purtat în braţe şi i-am făcut mari, mi i-a nimicit
duşmanul.
|