CAPITOLUL 4
Ultimele nenorociri ale cetăţii.
l. O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a
schimbat faţa; pietrele nestemate vărsate au fost la colţul
tuturor uliţelor!
2. Feciorii Sionului, cei
mai de seamă altădată, cântăriţi cu aur, cum au
ajuns să fie socotiţi ca vasele de lut, lucru de mână de
olar!
3. Chiar şi
şacalii îşi dau sânul, ca puii lor să sugă, dar fiica
poporului meu ajuns-a crudă, ca struţii în pustiu.
4. Din pricina setei
lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni
nu le-o întinde.
5. Cei care mâncau
odinioară mâncăruri alese cad de foame pe uliţe; cei care au
fost crescuţi în purpură stau trântiţi în gunoi.
6. Vina fiicei poporului
meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbuşită într-o
clipă, nu de mână omenească.
7. Căpeteniile ei erau
mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât laptele; trupul lor
era mai roşu decât mărgeanul, ca safirul era
înfăţişarea lor.
8. Chipul lor a ajuns mai
negru decât funinginea, pe uliţe nu-i poţi cunoaşte; pielea
lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o aşchie de lemn.
9. Mai
fericiţi au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morţi
de foame, care se prăpădesc încet, doborâţi de lipsa roadelor
de pe câmp.
10. Femeile, deşi
miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea
căderii fiicei poporului meu.
11. Sfârşit-a Domnul
mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; şi în Sion a aprins
un fac care l-a mistuit.
12. Nici n-ar fi putut
să creadă regii pământului şi toţi locuitorii lumii
că vrăjmaşul şi apăsătorul ar putea să
intre pe porţile Ierusalimului!
13. Dar s-a întâmplat, din
pricina păcatelor profeţilor (mincinoşi) şi a
fărădelegilor preoţilor, care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepţi.
14. Pe uliţe
rătăceau pătaţi de sânge, şi nimeni nu se atingea de
hainele lor.
15.
"Păziţi-vă! Un necurat!" Striga lumea după ei.
"Fugiţi, la o parte, nu-i atingeţi!" Şi dacă
mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre
neamuri - n-ar trebui să rămână aici!
16. Faţa plină de
mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi nimeni nu-i mai lua în
seamă, de bătrâni nu se îndura.
17. Şi ochii
noştri se sting de supărare, aşteptând zadarnic un ajutor! Din
turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor nu
vine.
18. Şi pândeau
paşii noştri ca să nu umblăm prin pieţele noastre.
Sfârşitul nostru se apropia, sosise!
19. Prigonitorii
noştri erau mai iuţi decât vulturii de pe cer; umblau după noi
prin munţi, ne pândeau în pustiu.
20. Suflarea vieţii
noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor - acela despre care noi
ziceam: "La umbra lui vom vieţui printre popoare".
21. Bucură-te şi
te veseleşte, fiica Edomului, tu care locuieşti în pământul
Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea şi te vei lăsa
goală.
22. Fărădelegea
ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârşit; la fel robia. Dar ţie
îţi cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, şi
dă pe faţă fărădelegile tale!
|