CAPITOLUL 6
Pedeapsa lui Dumnezeu îndeamnă spre pocăinţă.
l. "Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci
numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieşte, iar
după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre.
2. Şi după
două zile din nou ne va da viaţă, iar în ziua a treia ne va
ridica iarăşi şi vom trăi în faţa Lui.
3. Să-L
cunoaştem, să ne sârguim să cunoaştem cine este Domnul!
Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor. Că El va veni la noi ca
o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care adapă
pământul".
4. Ce să-ţi fac ţie,
Efraime? Ce să-ţi fac ţie, Israele, fiindcă dragostea ta
se risipeşte ca norii de dimineaţă, ca roua care se ia de
timpuriu?
5. Pentru aceasta i-am
prăbuşit prin cuvântul profeţilor, i-am ucis prin graiul gurii
Mele, iar judecata Mea s-a înălţat ca soarele.
6. Că milă
voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult
decât arderile de tot.
7. Ei, întocmai ca Adam, au
călcat legământul Meu, au căzut de la
credinţă.
8. Galaadul este o cetate
de răufăcători, plină de urme de sânge.
9. Ca şi tâlharii din
locuri ascunse, o ceată de preoţi săvârşesc ucideri pe
drumul spre Sichem - ei au făcut lucruri de ocară.
10. În Betel am văzut
lucruri înspăimântătoare; desfrânarea lui Efraim şi întinarea
lui Israel.
11. Şi ţie, Iuda,
îţi este pregătit un seceriş, când voi aduce înapoi pe
prinşii de război ai poporului Meu.
|