CAPITOLUL 4 
Biruinţa adevărului. Darius înapoiază vasele cele sfinte, dând Iudeilor voie pentru zidirea Ierusalimului şi a templului Domnului. 

l. Şi a început să vorbească cel de-al doilea, care spusese că este mai tare regele. 
2. O, bărbaţilor! Au nu sunt mai tari oamenii care stăpânesc pământul şi marea şi toate câte sunt în ele? 
3. Iar regele mai tare este şi domneşte peste toţi şi-i stăpâneşte, şi orice le-ar porunci ei fac; de le va zice să facă război unul împotriva altuia, fac. 
4. Şi de-i va trimite împotriva vrăjmaşilor, merg şi surpă munţi şi ziduri şi turnuri. 
5. Ucid şi se ucid, şi cuvântul regelui nu-l calcă; şi de vor birui, regelui îi aduc toate, şi câte vor prăda, şi celelalte toate i le aduc. 
6. Şi câţi nu se duc la război şi nu luptă, ci lucrează pământul, iarăşi după ce seamănă şi seceră, aduc regelui; 
7. Şi unul pe altul silind aduc dajdie regelui, şi el unul singur este. 
8. De va zice să omoare, omoară; de va zice să lase, lasă; de va zice să bată, bate. 
9. A zis să pustiiască, pustiesc; a zis să zidească, zidesc; a zis să taie, taie; a zis să răsădească, răsădesc. 
10. Şi tot poporul lui şi oştirea lui de el unul ascultă, şi la toate acestea el şade, mănâncă, şi bea şi doarme. 
11. Şi aceştia păzesc în jurul lui şi nimeni nu poate să meargă şi să facă lucrurile sale, nici nu pot să nu-l asculte. 
12. O, bărbaţilor! Cum nu este tare regele, că este aşa de ascultat! Şi a tăcut. 
13. Iar al treilea, care vorbise despre femei şi despre adevăr, este Zorobabel. El a început a grăi: 
14. O, bărbaţilor! Drept este că cel mai mare este regele, şi mulţi sunt oamenii, şi tare este vinul! 
15. Dar cine îi stăpâneşte sau cine domneşte peste ei? Au nu sunt femeile? Femeile au născut pe regele şi pe tot poporul care stăpâneşte marea şi pământul. 
16. Şi din ele s-au născut, şi acestea au crescut pe cei ce sădesc viile, din care se face vinul. 
17. Ele fac îmbrăcămintea oamenilor, şi tot ele prilejuiesc mărirea oamenilor, şi omenii nu pot fi fără de femei. 
18. Şi de vor aduna aur şi argint şi tot lucrul frumos, când văd o femeie frumoasă la chip şi la frumuseţe, 
19. Pe toate acestea lăsându-le, la ea caută şi cu gura căscată privesc la ea, şi toţi pe ea o aleg mai mult decât aurul şi decât argintul şi decât tot lucrul frumos. 
20. Lasă omul pe tatăl său, care l-a hrănit, şi ţara sa, şi se lipeşte de femeia sa. 
21. Şi cu femeia lui îşi dă sufletul şi nu-şi mai aduce aminte nici de tatăl său, nici de mama sa, nici de tară. 
22. Şi din acestea se cuvine să ştiţi voi că femeile vă stăpânesc. 
23. Oare nu trudiţi şi osteniţi, şi toate le aduceţi şi le daţi femeilor, şi ia omul sabia sa, şi iese la drumuri să tâlhărească şi să fure, şi plutesc pe mare şi pe fluvii, 
24. Şi pe leu vede şi în întuneric merge, şi ceea ce fură şi răpeşte şi jefuieşte, iubitei aduce? 
25. Şi mai mult iubeşte omul pe femeia sa, decât pe tatăl său şi pe mama sa. 
26. Şi mulţi şi-au ieşit din minţi din pricina femeilor şi au ajuns robi pentru ele. 
27. Şi mulţi au pierit, au greşit şi au păcătuit din pricina femeilor. 
28. Şi acum nu-mi credeţi mie? Cu adevărat mare este regele în puterea lui şi toate ţinuturile se tem a se atinge de el. 
29. Dar eu l-am văzut pe el şi pe Apamina, fata lui Bartac, cel cu faimă, concubina regelui, şezând de-a dreapta regelui. 
30. Ea a luat diadema de pe capul regelui şi, punând-o pe capul său, da palme regelui cu stânga. 
31. Şi la acestea regele, se uita la ea cu gura căscată; şi dacă ea râdea cu el, şi el râdea, şi dacă ea se supăra pentru ceva, el o măgulea, ca să se împace cu el. 
32. O, bărbaţilor! Cum nu sunt tari femeile, de vreme ce fac aşa? 
33. Atunci regele şi dregătorii s-au uitat unul la altul. 
34. Şi a început a grăi şi despre adevăr. O, bărbaţilor! Tari sunt femeile. Mare este pământul şi înalt este cerul şi iute la alergat soarele, căci într-o zi se întoarce şi înconjoară cerul şi iarăşi aleargă la locul său. 
35. Au nu este mare cel ce face acestea? Dar adevărul este şi mai mare şi mai puternic decât toate. 
36. Tot pământul cheamă adevărul, şi cerul pe el îl binecuvântează, şi toate lucrurile se clatină şi se cutremură, şi nimic la el nu este strâmb. 
37. Nedrept este vinul, nedrept este regele, nedrepte sunt femeile, nedrepţi sunt toţi fiii oamenilor şi nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, şi nu este în ele adevăr, şi, din pricina nedreptăţii lor, toţi pier. 
38. Iar adevărul rămâne şi este tare în veac şi trăieşte şi domneşte în veacul veacului. 
39. El nu caută la faţa oamenilor şi nu părtineşte, ci cele drepte face tuturor, fie nedrepţi, fie răi, şi la toţi sunt plăcute lucrurile lui, şi în judecata lui nimic nu este nedrept. 
40. Aceasta este tăria, împărăţia, puterea şi mărirea tuturor veacurilor! Binecuvântat să fie Dumnezeul adevărului! 
41. Şi a încetat a grăi, şi tot poporul atunci a răspuns şi a strigat: "Mare este adevărul şi mai puternic decât orice!" 
42. Atunci regele i-a zis: "Cere orice vei vrea, mai mult decât cele scrise, şi îţi voi da, pentru că te-ai aflat mai înţelept, şi alături de mine vei şedea şi ruda mea te vei chema!" 
43. Atunci el a zis regelui: "Adu-şi aminte de făgăduinţa pe care ai făcut-o să zideşti Ierusalimul, în ziua în care înălţimea ta ai luat domnia, 
44. Şi să trimiţi înapoi toate vasele cele luate din Ierusalim, pe care le-a ales Cirus, când a făgăduit să dărâme Babilonul şi a făgăduit că le va trimite acolo, 
45. Şi tu ai făgăduit să zideşti templul Domnului, pe care îl arseseră Edomiţii, când a fost pustiită Iudeea de Caldei. 
46. Şi acum aceasta este ce te rog, stăpâne rege, şi ce cer de la tine! Aceasta este fapta cea mare pe care s-o săvârşeşti! Acum te rog să împlineşti făgăduinţa pe care ai dat-o prin gura ta înaintea Împăratului cerului!" 
47. Atunci, sculându-se regele Darius, l-a sărutat şi a scris pentru el scrisori către toţi dregătorii, cârmuitorii ţinuturilor, căpeteniile oştirilor şi satrapii, ca să-l petreacă pe el şi pe toţi cei cu el, care se suie să zidească Ierusalimul. 
48. Şi la toţi cârmuitorii locurilor din Cele-Siria şi din Fenicia şi la cei din Liban a scris scrisori, ca să ducă lemne de cedru din Liban la Ierusalim şi împreună cu el să zidească cetatea. 
49. Şi a dat scris la toţi Iudeii care voiau să se suie de la regat în Iudeea că sunt liberi; iar cei care au puterea, cârmuitorul de ţinut şi satrapul şi economul, să nu meargă la uşile lor. 
50. Şi toată ţara pe care o stăpânesc ei, să fie scutită de dări, şi ca Edomiţii să părăsească satele pe care mai înainte le stăpâneau de la Iudei. 
51. Şi la zidirea templului Domnului să dea pe an douăzeci de talanţi până ce se va isprăvi zidirea; 
52. Şi la jertfelnic arderi de tot să se aducă în toate zilele, precum au poruncă; alţi şaptesprezece talanţi să aducă, şi peste an zece. 
53. Şi toţi cei ce vin din Babilon să zidească cetatea, să fie liberi, ei şi fiii lor şi toţi preoţii care i-ar însoţi. 
54. Şi a scris şi despre veniturile şi despre odăjdiile preoţilor în care ei slujesc. 
55. Şi a scris să se dea dare leviţilor până în ziua când se va termina templul Domnului şi Ierusalimul se va zidi. 
56. Şi la toţi cei ce păzesc cetatea a scris să le dea lor loturi şi simbrie. 
57. Şi a trimis toate vasele pe care le alesese Cirus de la Babilon, şi tot ceea ce făgăduise Cirus să facă, el a poruncit să facă şi să le trimită la Ierusalim. 
58. Şi când a ieşit tânărul Zorobabel, ridicându-şi faţa la cer înaintea Ierusalimului, a binecuvântat pe împăratul cerului, zicând: 
59. "De la Tine este biruinţa şi de la Tine este înţelepciunea şi a Ta este slava, şi eu sunt robul Tău. 
60. Binecuvântat eşti Tu, Cel care mi-ai dat mie înţelepciune, şi pe Tine Te preaslăvesc, Doamne al părinţilor noştri!" 
61. Şi a luat scrisorile şi a ieşit, a venit în Babilon şi a vestit tuturor fraţilor săi. 
62. Şi au binecuvântat pe Dumnezeul părinţilor lor, căci le-a dat libertate şi învoire, ca să se întoarcă 
63. Şi să zidească Ierusalimul şi templul în care s-a numit numele Domnului. Şi ei au petrecut cu cântări şi cu bucurie şapte zile.