CAPITOLUL 6
Iudeii zidesc templul lui Dumnezeu cu învoirea lui Darius.
l. Iar în anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu şi
Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau în Iudeea şi
în Ierusalim, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
2. Şi atunci, stând Zorobabel, fiul lui Salatiel,
şi Iosua, fiul lui Iosedec, au început a zidi templul Domnului din
Ierusalim, şi erau cu ei proorocii Domnului, care îi ajutau.
3. În vremea aceea a venit la ei Sisin, cârmuitorul Siriei
şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii
lor, şi le-a zis:
4. "Cine v-a îngăduit să zidiţi templul
acesta şi acoperământul acesta, şi celelalte toate să le
săvârşiţi? Şi care sunt ziditorii, care
săvârşesc acestea?"
5. Şi bătrânii Iudeilor au avut har de la Domnul,
Cel Care îi avusese în grija Sa în vremea robiei,
6. Şi ei n-au fost opriţi să zidească
până în timpul când a fost înştiinţat Darius şi a venit
răspunsul.
7. Cuprinsul scrisorii, pe care a scris-o lui Darius, şi
a trimis-o Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei şi
Şetar-Boznai şi tovarăşii lui, căpeteniile din Siria
şi din Fenicia, este acesta: "Regelui Darius, bucurie.
8. Toate ştiute să fie domnului nostru, regele,
că mergând noi în ţara Iudeii şi venind în cetatea Ierusalim,
am găsit în cetate pe bătrânii Iudeilor, cei care se
întorseseră din robie în Ierusalim, zidind Domnului templu nou şi
mare,
9. Din pietre cioplite de mult preţ şi din lemne
aşezate în ziduri.
10. Şi lucrurile acestea în grabă se fac, şi
lucrul sporeşte în mâinile lor şi se săvârşeşte cu
toată strălucirea şi nevoinţa.
11. Şi am întrebat pe bătrânii aceia zicând: Din a
cui poruncă zidiţi templul acesta şi întemeiaţi
lucrările acestea?
12. Dar noi i-am întrebat ca să-ţi facem ţie
cunoscut şi să-ţi scriem care sunt căpeteniile lor,
şi le-am cerut şi numele celor ce-i conduc.
13. Şi ei ne-au răspuns, zicând: Noi suntem robii
Domnului, Care a făcut cerul şi pământul.
14. Şi acel templu fusese zidit cu mulţi ani
înainte şi fusese terminat de un rege mare şi puternic al lui
Israel;
15. Şi din pricină că părinţii
noştri, prin păcatele lor, au întărâtat pe Împăratul
Ceresc al lui Israel, El i-a dat în mâinile lui Nabucodonosor, regele
Babilonului, regele Caldeilor.
16. Şi templul, stricându-l, l-a ars şi pe popor
l-a dus în robie, la Babilon.
17. Iar în anul întâi, când domnea Cirus peste ţara
Babilonului, a scris regele Cirus să se zidească iarăşi
templul acesta.
18. Şi sfintele vase cele de aur şi de argint, pe
care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim şi le-a
aşezat în templul lui, regele Cirus iarăşi le-a scos din
templul cel din Babilon, şi i s-au încredinţat lui Zorobabel
Şesbaţar, cârmuitorul.
19. Şi i s-a poruncit să ducă aceste vase
şi să le pună în templul din Ierusalim şi templul
Domnului să se zidească pe locul lui.
20. Atunci Şesbaţar, venind, a pus temeliile
templului Domnului celui din Ierusalim, şi de atunci până acum,
zidindu-se, nu s-a terminat încă.
21. Acum dar, dacă se socoteşte cu cale, o, rege,
să se caute în arhivele regale ale lui Cirus;
22. Şi de se va afla că zidirea templului Domnului
în Ierusalim se face cu ştirea regelui Cirus, şi dacă
găseşte cu cale domnul, regele nostru, să ni se
răspundă şi nouă despre acestea".
23. Atunci regele Darius a poruncit să se cerceteze
arhivele regale ce se aflau în Babilon; şi s-a aflat în Ecbatana,
capitala Mediei, o carte în care erau pomenite acestea:
24. "În anul întâi al domniei lui Cirus, a poruncit
regele Cirus să se zidească iarăşi templul Domnului din
Ierusalim, unde se aduc jertfe cu ardere fără încetare.
25. Înălţimea templului să fie de
şaizeci de coţi, lăţimea de şaizeci de coţi
şi trei rânduri de case din pietre cioplite, şi o casă de lemn
nouă, iar cheltuiala să fie făcută din vistieria regelui
Cirus.
26. Şi vasele cele sfinte ale templului Domnului, cele
de aur şi cele de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul
cel din Ierusalim şi le-a adus în Babilon, să fie aşezate în
templul cel din Ierusalim; şi, unde fusese mai înainte, acolo să
fie aşezate".
27. Şi a poruncit lui Sisin, satrapul Siriei şi al
Feniciei, şi lui Şetar-Boznai şi tovarăşilor lor,
şi celor rânduiţi în Siria şi în Fenicia cârmuitori, să
nu se amestece acolo, ci să lase pe Zorobabel, robul Domnului şi
cârmuitorul Iudeii, şi pe bătrânii Iudeilor, să zidească
templul acela al Domnului pe locul unde a fost:
28. "Şi eu am poruncit să se zidească în
întregime şi să se ia aminte să se lucreze împreună cu
Iudeii care s-au întors din robie până la terminarea templului
Domnului.
29. Şi din dajdiile din Cele-Siria şi din Fenicia,
cu grijă şi cu rânduială, să se dea oamenilor acelora
ceea ce s-a rânduit spre jertfa Domnului, şi lui Zorobabel cârmuitorul,
din tauri şi din berbeci şi din miei.
30. De asemenea şi grâu şi sare şi vin
şi untdelemn neîncetat peste tot anul, cât este de trebuinţă
în fiecare zi, după arătarea preoţilor din Ierusalim,
31. Ca să se aducă jertfe cu turnări lui
Dumnezeu celui Preaînalt, pentru rege şi pentru supuşii lui şi
să se roage pentru viaţa lor.
32. Şi a poruncit ca oricine va nesocoti ceva din cele
mai înainte scrise, sau nu va împlini, să se ia lemn de spânzurat chiar
din cele ale lui, şi de acela să se spânzure şi averile lui
să fie ale regelui.
33. Pentru aceea şi Domnul al Cărui nume se
cheamă acolo, să piardă pe orice rege şi pe orice neam
care va întinde mâna sa să oprească sau să facă rău
templului Domnului din Ierusalim.
34. Şi eu, regele Darius, am poruncit să se
facă acestea cu toată luarea aminte".
|