|
CAPITOLUL 7
Înţelepciunea şi foloasele ei. Minunata înălţare a
omului prin ea.
1. Sunt şi eu om muritor asemenea tuturor şi
coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ.
2. Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei
mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din
sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului
odihnitor.
3. Şi după ce m-am născut, am respirat aerul
obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am
căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată
lumea, a fost plânsul meu.
4. Am fost înfăşat în scutece şi am dat
părinţilor grijă şi bătaie de cap.
5. Şi nici un rege n-a început altfel, când s-a
născut.
6. Că toţi intră în viaţă în
acelaşi fel şi ies iarăşi la fel.
7. Pentru aceea m-am rugat şi mi s-a dat
înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborât în
mine.
8. Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi
decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte
faţă de ea.
9. N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai
scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip,
iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
10. Am preţuit înţelepciunea mai mult decât
sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii,
fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
11. Împreună cu ea mi-au venit toate
bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii
nenumărate.
12. Şi m-am bucurat de toate acestea, căci
înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea
este născătoarea lor.
13. Am învăţat-o fără viclenie, o
împărtăşesc fără părere de rău şi nu
ascund comorile ei.
14. Ea este pentru oameni comoară nesfârşită;
cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile
agonisite de învăţătură.
15. Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să
grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre
darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii
şi îndreptătorul înţelepţilor.
16. Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele
noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa
lucrurilor.
17. El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată
despre cele ce sunt, ca să ştiu întocmirea lumii şi lucrarea
stihiilor.
18. Începutul şi sfârşitul şi mijlocul
vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile
văzduhului,
19. Cursurile anilor şi rânduiala stelelor,
20. Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor,
puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale
plantelor şi însuşirile rădăcinilor.
21. Toate cele ascunse şi cele arătate le-am
cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat
învăţătură.
22. Într-adevăr, în ea se află un duh de
înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi,
nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept,
fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit,
binefăcător,
23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat,
atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile
isteţe, curate şi oricât de subţiri.
24. Pentru că înţelepciunea este mai
sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi
face loc pretutindeni prin curăţia ei.
25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata
revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o
mânjească.
26. Ea este strălucirea luminii celei veşnice
şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi
chipul bunătăţii Sale.
27. Fiindcă este una, toate le poate, şi
rămânând una cu sine însăşi, ea toate le înnoieşte,
şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea
întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci.
28. Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte,
fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.
29. Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât
toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina,
înţelepciunea o întrece.
30. Fiindcă după lumină urmează noaptea,
pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa
răutăţii.
|