|
CAPITOLUL 16
Pedepsele Egiptenilor pentru închinarea la idoli. Binefacerile lui
Dumnezeu asupra Evreilor.
l. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiţi prin unele făpturi
ca acestea şi au fost chinuiţi de mulţime de fiare.
2. În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune
poporului Tău şi foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă,
cu carne de prepeliţă.
3. Aşa încât unii (Egiptenii), deşi pofteau
să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit
şi de mâncarea de nevoie, iar ceilalţi, după puţină
lipsă, au avut o hrană nouă.
4. Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă
să vină peste asupritori, iar celorlalţi numai să li se
arate cum sunt chinuiţi vrăjmaşii lor.
5. Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a
fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei
cumpliţi, aprinderea Ta n-a ţinut până la urmă.
6. Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca
să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi
aducă aminte de poruncile legii Tale;
7. Căci cel care se întorcea către acest semn se
vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul
tuturor.
8. Şi prin aceasta arătat-ai vrăjmaşilor
noştri că Tu eşti Cel Care izbăveşti de tot
răul.
9. Pentru că înţepătura lăcustelor
şi a muştelor le-a adus moartea şi n-a mai fost nici un chip
să-şi scape viaţa, fiindcă meritau o asemenea
pedeapsă.
10. Iar pe robii Tăi nici dinţii balaurilor celor
veninoşi nu i-au biruit, căci mila Ta a venit şi i-a
vindecat,
11. Ca să-şi aducă aminte de cuvintele Tale;
erau răniţi şi apoi degrabă vindecaţi, ca nu cumva,
căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinaţi de la
bunătăţile Tale.
12. Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci
cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
13. Căci Tu stăpâneşti peste viaţă
şi peste moarte şi cobori până la porţile locuinţei
morţilor şi iar ridici.
14. Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar
nu poate să aducă înapoi duhul care a ieşit, nici să
scoată sufletul care a intrat în locuinţa morţilor.
15. Iar de mâna Ta nu este cu putinţă nimănui
să scape.
16. Nelegiuiţii care s-au lepădat de a Te
cunoaşte au fost bătuţi cu puterea braţului Tău; ape
năprasnice, grindină şi ploi neînduplecate i-au chinuit; para
focului i-a mistuit.
17. Şi, ce este mai minunat, focul ardea şi mai
tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este
apărătoarea celor drepţi.
18. Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă
fiarele cele trimise împotriva celor necredincioşi, şi ei să
vadă şi să cunoască cum că îi prigoneşte
judecata lui Dumnezeu.
19. Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este
puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele ţării
celor nedrepţi.
20. Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană
îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de
osteneală, şi care avea toată dulceaţa şi
plăcea tuturor.
21. Şi pâinea aceasta arăta către fii
bunătatea Ta faţă de ei, iar pentru cel care o mânca avea
gustul mâncării pe care o poftea.
22. Iar zăpada şi gheaţa răbdau focul
şi nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel
arzător, care strălucea în zăpadă şi în ploi, a
mistuit roadele vrăjmaşilor;
23. Şi iarăşi acelaşi foc îşi
lepăda puterile, ca să hrănească pe cei
drepţi,
24. Pentru că făptura, slujindu-ţi ţie,
Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor
nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se
încred în Tine.
25. Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea
slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinţei
celor care Te rugau;
26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să
înveţe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci
cuvântul Tău ţine în viaţă pe acei care cred în
Tine.
27. Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se
topea, încălzindu-se de o uşoară rază a soarelui.
28. Ca să se înţeleagă că trebuie
să mânecăm şi să-ţi mulţumim mai înainte de
răsăritul soarelui şi să ne rugăm ţie din
revărsatul zorilor.
29. Iar nădejdea celui nemulţumitor se va topi ca
gheaţa de iarnă şi se va scurge ca o apă
nefolositoare.
|