|
CAPITOLUL 17
Egiptenii suferind întuneric de trei zile, cu frică şi cu mare
groază, cealaltă parte a lumii strălucea cu lumină.
1. Judecăţile Tale sunt mari şi anevoie de
lămurit, de aceea cugetele fără învăţătură
sunt în rătăcire.
2. Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot
să asuprească neamul sfânt, zăceau închişi sub
acoperişurile lor - înlănţuiţi de întuneric şi robii
unei nopţi fără ziuă - şi fugari erau de la
veşnica Ta purtare de grijă.
3. Şi când socoteau că vor rămâne
ascunşi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al
uitării, risipiţi au fost şi înspăimântaţi amarnic
şi tulburaţi au fost de năluciri.
4. Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de
spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoşau
şi arătări posomorâte îi umpleau de groază.
5. Nu era nici un foc care să poată să-i
lumineze şi văpăile vii ale stelelor nu puteau să
risipească acea noapte înfricoşătoare.
6. Câteodată li se arăta o învâlvorare
înspăimântătoare care se aprindea de la sine şi, zguduiţi
de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau
arătările şi mai grozave încă.
7. Meşteşugul copilăros al vrăjitorilor
nu mai putea nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise
de ruşine.
8. Ei care ziceau că pot să gonească din
inima bolnavă spaimele şi tulburările, chiar ei zăceau
acum plini de ruşinoasă spaimă.
9. Şi măcar că nu era prea mare grozăvia
care să-i înspăimânteze, totuşi fiarele care treceau şi
şerpii care fluierau îi îngrozeau, şi se topeau de frică
şi închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i
pândea din toate părţile.
10. Fiindcă răutatea inimii este plină de
temere, ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine
însăşi; ea îşi vede mărită nenorocirea,
11. Căci spaima nu este altceva fără numai
lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta
judecată.
12. Şi când scade nădejdea în adâncul inimii, te
sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde
îţi vine chinul.
13. Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră
orice puteri şi care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a
valma,
14. Aci se zbăteau îngroziţi de arătări
pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază
neaşteptată şi fără de veste pusese stăpânire
peste ei.
15. Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost,
cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi
ca într-o închisoare fără zăvoare.
16. Şi plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor
prins la muncile câmpului, apucaţi fără de veste, îndurau
această nenorocire fără scăpare,
17. Fiindcă toţi erau ferecaţi cu
acelaşi lanţ de întuneric. Şi atunci vântul
şuierător şi glasul cu bun viers al păsărilor din
desişuri şi năvala apelor aprige
18. Şi bubuitul stâncilor care se prăvălesc
şi fuga nevăzută a animalelor săritoare şi
răcnetul fiarelor cumplite şi sunetul care se frânge şi se
răsfrânge în peşterile munţilor - acestea toate îi făceau
să-şi dea duhul de frică.
19. Căci în vreme ce toată făptura era
luminată cu strălucitoare lumină şi fără
împotrivire îşi vedea de lucrul său,
20. Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era
chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, şi ei pentru
ei înşişi erau mai grea povară decât acel întuneric.
|