CAPITOLUL 13
Primejdioasă este unirea cu cel mândru, bogat şi puternic.
Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, purtarea bogatului cu cel
sărac.
l. Cel care se atinge de smoală se va mânji şi cel care se
însoţeşte cu cel trufaş asemenea lui va fi.
2. Povară mai grea decât poţi să nu ridici;
aşa şi cu cel mai tare decât tine şi mai bogat nu te
însoţi.
3. Cum se va întovărăşi oala de pământ
cu căldarea? Căldarea va izbi oala, şi oala se va
sparge.
4. Bogatul a făcut strâmbătate, şi tot el s-a
mâniat.
5. Celui sărac i s-a făcut strâmbătate
şi el se roagă pentru iertare.
6. Până îi vei fi de folos, va lucra cu tine; iar de
vei ajunge sărac te va părăsi.
7. De ai, va trăi cu tine, şi te va săraci
şi nu-i va fi milă.
8. Dacă are nevoie de tine, te va linguşi cu fel
de fel de vorbe şi-ţi va zâmbi şi-ţi va da
nădejde.
9. Va grăi ţie cele bune şi va zice:
Ce-ţi trebuie? Şi te va îndatora cu ospeţele sale până
ce-ţi va goli punga de două, trei ori şi mai pe urmă va
râde de tine.
10. După aceea te va vedea şi te va
părăsi şi va da din cap în faţa ta.
11. Ia aminte să nu te înşeli şi să nu
te copleşească veselia ta.
12. Când te cheamă cel puternic, fă-te ca şi
cum te-ai feri şi cu atât mai mult te va chema.
13. Nu te vârî, ca să nu fii dat afară, nici nu
sta departe, ca să nu fii uitat.
14. Nu lungi vorba cu el, nici nu crede cuvintelor celor
multe ale lui.
15. Că te va ispiti cu vorba cea multă şi, ca
şi cum ar râde, te va întreba.
16. Nemilostiv este cel care nu-şi ţine cuvintele,
şi nu vei scăpa de rău şi de legături.
17. Păzeşte-te şi foarte bine ia seama,
fiindcă umbli spre căderea ta.
18. Tot dobitocul iubeşte pe cel asemeni sieşi
şi tot omul pe aproapele său.
19. Tot trupul se însoţeşte cu cel de felul
său şi omul se va însoţi cu cel asemenea lui.
20. Oare se va însoţi lupul cu mielul? Aşa şi
cel păcătos cu cel cuvios.
21. Ce pace are leoaica cu câinele? Şi ce pace are cel
bogat cu cel sărac?
22. Vânatul leilor sunt asinii sălbatici în pustiu;
aşa şi păşunea celor bogaţi sunt săracii.
23. Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa
şi bogatului îi este urât săracul.
24. Pe bogat, când se clatină, îl reazimă
prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii
săi.
25. Bogatul, când alunecă, mulţi sunt care îl sprijină;
când spune cuvinte nebuneşti, îi dau dreptate.
26. Cel smerit a greşit, şi toii îl ceartă pe
el; grăit-a înţelepţeşte, şi nu este băgat în
seamă.
27. Bogatul a vorbit, şi toţi au tăcut,
şi cuvântul lui până la nori l-a înălţat.
28. Săracul a grăit, şi zic: Cine este
acesta? Şi de se împiedică, îl răstoarnă pe el.
29. Bună este avuţia la cel care este
fără de păcat şi rea este sărăcia în gura celui
nelegiuit.
30. Inima omului schimbă faţa lui ori spre bune,
ori spre rele.
31. Faţa veselă este semn că inima întru cele
bune petrece; iar aflarea înţelepciunii cere cugetare cu
osteneală.
|