Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA ÎNTELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH (ECLESIASTICUL)
    • CAPITOLUL 16
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 16  
Creşterea rea a copiilor. Mila Domnului spre cei buni. Pedeapsa necredincioşilor 

1. Nu pofti mulţime de fii fără de folos, nici te bucura de fiii nelegiuiţi
2. De se vor înmulţi, nu te bucura de ei, dacă nu este frica lui Dumnezeu cu ei
3. Nu te încrede în lungimea vieţii lor şi nu nădăjdui întru mulţimea lor
4. mai bun este unul decât o mie şi a muri fără de fii, decât a avea fii fără de frica lui Dumnezeu
5. un înţelept va umple cetatea de locuitori; iar neamul celor nelegiuiţi se va pustii
6. Multe ca acestea am văzut cu ochii mei, şi mai tari decât acestea a auzit urechea mea
7. Întru adunarea păcătoşilor se va aţâţa foc; şi în neamul neascultătorilor s-a aprins mânie
8. Nu s-a milostivit spre uriaşii cei de demult, care s-au depărtat de El prin trufia lor
9. N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor
10. Nu i S-a făcut milă de neamul pierzării, care se înălţase întru păcatele sale
11. Tot aşa şi cu cei şase sute de mii de pedeştri adunaţi întru învârtoşarea inimii lor
12. De va fi unul vârtos la cerbice, minune va fi de se va îndrepta
13. mila şi mânia la El sunt; El poate Se milostivească şi Se mânie
14. Precum este multă mila Lui, aşa este multă şi certarea Lui; pe om după faptele lui îl judecă
15. Nu va scăpa păcătosul cu prădăciunile lui, nici va întârzia răbdarea celui binecredincios
16. La toată milostenia va face loc; fiecare după faptele sale va afla
17. nu zici: De Domnul voi ascunde; oare dintru înălţime îşi va aduce cineva aminte de mine
18. Întru popor mare nu voi fi pomenit, ce este sufletul meu întru atâta mulţime de făpturi
19. Iată cerul şi cerul cerului lui Dumnezeu, oceanul şi pământul se cutremură când Domnul le cercetează
20. Asemenea munţii şi temeliile pământului, când va căuta spre ele, de frică se vor cutremura
21. Dar la acestea nu gândeşte inima omului şi de căile Lui cine-şi va aduce aminte
22. Ca viforul pe care nu-l vede omul, astfel cele mai multe lucruri ale lui Dumnezeu sunt ascunse
23. "Lucrurile dreptăţii Lui cine le va vesti? Sau cine le va aştepta? departe este făgăduinţa". 
24. Aşa cugetă omul lipsit de înţelegere; iar bărbatul cel fără de minte şi rătăcit cugetă cele nebune
25. Ascultă, fiul meu! Şi învaţă ştiinţă şi ia aminte cu inima ta la cuvintele mele
26. Arăta-voi în cumpănă învăţătura şi cu de-amănuntul voi vesti ştiinţa
27. Întru judecata Domnului lucrurile Lui sunt aşa din început şi de când le-a făcut a deosebit părţile lor
28. El a rânduit pentru totdeauna lucrurile Sale şi a hotărât pentru vecie rastul lor; ele nu ştiu de foame, nici de oboseală şi nu contenesc să-şi facă datoria
29. Nici unul din aceste lucruri nu se ciocneşte cu cel de lângă el şi mereu ascultă de porunca Lui
30. Şi după aceasta a căutat Domnul pe pământ şi l-a umplut de bunătăţi
31. Cu tot felul de dobitoace vii a acoperit faţa lui şi în el va fi întoarcerea lor




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License