|
CAPITOLUL 34
Deşertăciunea visurilor şi a vrăjilor; nădejdea
în Dumnezeu; ajutorarea săracului şi simbria slugii.
l. Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel
neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi
să-şi iasă din fire.
2. Ca şi cel care se prinde de umbră şi
aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede
visurilor.
3. Numai oglindire este vederea viselor; asemănarea
felei înaintea felei adevărate.
4. De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din
minciună ce poţi scoate adevărat?
5. Ghicitul, tâlcuirea semnelor şi visele deşarte
sunt ca la aceea care este gata să nască; inima
aiurează.
6. De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te
cerceteze, să nu dai inima ta spre ele.
7. Că pe mulţi i-au înşelat visele şi au
căzut cei care au nădăjduit în ele.
8. Fără minciună se împlineşte legea
şi înţelepciunea este desăvârşită în
sinceritate.
9. Omul învăţat multe a cunoscut şi cel care
ştie multe înţelepţeşte va grăi.
10. Cel care nu a învăţat ştie puţine,
iar cel care a umblat multe ţări a înmulţit
înţelepciunea.
11. Multe am văzut în călătoriile mele
şi mai mult decât cuvintele mele este înţelegerea mea.
12. De multe ori am fost în primejdie de moarte şi am
scăpat prin acestea.
13. Duhul celor care se tem de Domnul va fi viu, pentru
că nădejdea lor este spre a se mântui.
14. Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el
nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui.
15. Fericit este sufletul celui care se teme de
Domnul.
16. Şi în cine se reazemă şi cine este
întărirea lui?
17. Ochii Domnului peste cei care Îl iubesc; scut puternic
şi întărire vajnică este Domnul;
18. Adăpost împotriva vântului din deşert,
umbră împotriva arşiţei de la amiază, ocrotire împotriva
piedicilor, asigurare împotriva căderilor.
19. El înalţă sufletul şi luminează
ochii, dând vindecare, viaţă şi binecuvântare.
20. Cel care jertfeşte din nedreptate, aduce prinos
hulit şi nu sunt spre bună vrere prinoasele celor fără de
lege.
21. Nu binevoieşte Cel Preaînalt spre darurile celor
nelegiuiţi; nici înmulţirea jertfelor celor nelegiuiţi nu
curăţeşte păcatele.
22. Cine aduce jertfă din averea săracilor junghie
pe fiu înaintea tatălui său.
23. Pâinea celor lipsiţi este viaţa săracilor
şi cel care o ia pe aceasta este omul vărsării de sânge.
24. Cel care ia aproapelui hrana trebuitoare este ca şi
cel care omoară pe aproapele său, şi cel care opreşte
simbria slugii, ca acel care varsă sânge.
25. Când unul zideşte şi altul strică, ce
folos au, fără numai că se ostenesc?
26. Când unul se roagă şi altul blesteamă, al
cui glas va auzi Stăpânitorul?
27. Cine se spală de la mort şi iarăşi
se atinge de el, ce i-a folosit spălarea?
28. Aşa omul cel care posteşte întru păcatele
sale şi iarăşi merge şi face aceleaşi.
29. Rugăciunea lui, cine o va asculta? Şi ce a
folosit smerindu-se pe sine?
|