|
CAPITOLUL 7
Despre statornicia în credinţă şi chinurile a şapte
fraţi Iudei şi ale mamei lor.
l. Întâmplatu-s-a şi cu şapte fraţi, pe care, împreună
cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul şi cu vine
bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era
slobod a mânca.
2. Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, aşa
a zis: "Ce vrei să întrebi şi să ştii de la noi?
Pentru că mai bucuroşi suntem a muri, decât a călca legile
părinteşti".
3. Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să
înfierbânte tigăi şi căldări,
4. Şi după ce s-au înfierbântat acelea,
îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi
să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie mâinile şi
picioarele, în faţa celorlalţi fraţi şi a mamei
lor.
5. Şi după ce l-u ciopârţit aşa, a
poruncit să-l aducă la foc şi să-l frigă de viu.
Şi ieşind foarte mare sfârâială din tigaie, unii pe alţii
împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejeşte zicând
aşa:
6. "Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat
mângâiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care
ne-a mărturisit nouă Moise, zicând: şi întru robii Săi se
va mângâia".
7. Şi după ce s-a săvârşit cel dintâi
într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească şi,
jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: "Vrei să
mănânci carne de porc înainte ca să ţi se ciopârţească
toate mădularele trupului?"
8. Iar el; răspunzând în graiul părinţilor
săi, a zis: "Nu".
9. Pentru aceea şi acesta, ca şi cel dintâi, pe
rând toate chinurile le-a suferit şi, când era să moară, a
zis: "Tu dar, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această
viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru
legile Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă
veşnică".
10. Şi după aceasta al treilea a fost batjocorit,
şi cerându-i-se limba, îndată a scos-o şi mâinile cu
îndrăzneală le-a întins şi vitejeşte a zis:
11. "Din cer le-am dobândit acestea şi pentru
legile Lui nu ţin seamă de ele, pentru că
nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi
dobândi".
12. Aşa încât însuşi regele şi cei ce erau cu
el, cu spaimă, se minunau de sufletul tânărului, că nu
ţinea seamă de dureri, ca de nimic.
13. Şi după ce s-a sfârşit şi acesta, a
adus pe al patrulea, aşijderea muncindu-l şi chinuindu-l:
14. Şi când era să moară, aşa a zis:
"Bine este a muta nădejdile cele de la oameni şi a
aştepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar
ţie nu-ţi Va fi înviere spre viaţă".
15. Şi îndată aducând pe al cincilea îl muncea,
iar el, căutând către rege, a zis:
16. "Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce
vrei; însă să nu socoteşti că Dumnezeu a
părăsit poporul nostru;
17. Ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui
cea mare, cum pe tine şi pe urmaşii tăi îi va
chinui".
18. Şi după acesta a adus pe al şaselea
şi când era să moară, a zis: "Nu te înşela în zadar,
că noi pentru noi înşine pătimim acestea, de vreme ce am
păcătuit împotriva Dumnezeului nostru şi pentru aceasta s-au
făcut aceste lucruri vrednice de mirare.
19. Iar tu să nu socoteşti că vei fi
necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu".
20. Iar mama lor foarte minunată şi vrednică
de bună pomenire este, căci într-o singură zi văzând
pierindu-i şapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile
ce avea în Domnul:
21. Şi pe fiecare din ei îl mângâia în graiul
părintesc, plină fiind de vitejesc cuget şi femeiasca gândire
cu inimă bărbătească deşteptând-o, zicea către
ei:
22. "Nu ştiu cum v-aţi zămislit în
pântecele meu şi nu v-am dat duh şi viaţă şi
închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o,
23. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea
lui, vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi
viaţă, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind
legile Lui".
24. Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă
şi socotind că pe el îl ocărăşte cu acele cuvinte,
fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci
şi eu jurăminte îl încredinţa cum că şi bogat
şi fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile
părinteşti şi prieten îl va avea şi vrednicii îi va
încredinţa.
25. Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama
sa şi o învăţa ca să-l sfătuiască cele ce sunt
spre scăpare.
26. Şi cu multe îndemnând-o, ea a primit că va
sfătui pe fiu.
27. Şi plecându-se la el, înşelând pe crudul
tiran, aşa a zis în limba părintească: "Fiule,
fie-ţi milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni
şi te-am alăptat trei ani şi te-am hrănit şi te-am
adus la vârsta aceasta şi te-am crescut, purtându-te în
braţe.
28. Rogu-te, fiule, ca, la cer şi la pământ
căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să
cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi
pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut.
29. Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te
vrednic de fraţii tăi, primeşte moartea, ca în ziua
milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu fraţii
tăi":
30. Şi grăind încă ea, tânărul a zis:
"Pe cine aşteptaţi? N-ascult de porunca regelui, ei ascult de
porunca legii, care s-a dat părinţilor noştri prin
Moise.
31. Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor,
nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
32. Că noi pentru păcatele noastre
pătimim,
33. Iar dacă, pentru cercetarea şi
învăţătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mâniat
puţin asupra noastră, iarăşi cu robii Săi Se va
împăca.
34. Ci tu, o, necredinciosule şi mai nelegiuit decât
toţi oamenii, nu te mări tulburându-te în deşert şi
semeţindu-te eu nişte nădejdi neştiute, asupra slugilor
cereşti ridicându-ţi mâinile,
35. Că încă n-ai scăpat de judecata
atotputernicului Dumnezeu, Cel care de sus vede toate.
36. Că acum fraţii mei, care puţină
durere au suferit, au ajuns la făgăduinţa vieţii celei
veşnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi
dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a
ta.
37. Iar eu, precum şi fraţii mei, şi trupul
şi sufletul mi-l dau pentru legile părinteşti, rugându-mă
lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a Se milostivi spre poporul acesta
şi pe tine prin certări şi prin bătăi să te
facă să mărturiseşti cum că El singur este
Dumnezeu.
38. Iar în mine şi în fraţii mei să se
oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot
neamul nostru".
39. Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe
ceilalţi, l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a
batjocorit.
40. Deci şi acesta, curat întru totul; şi-a dat
viaţa, nădăjduind spre Domnul.
41. Şi mai pe urmă, după fii, s-a
săvârşit şi mama.
42. Iar despre junghieri şi despre chinurile cele peste
măsură să fie destule cele zise.
|