|
CAPITOLUL 6
Rugăciunea preotului Eleazar. Arătarea îngerilor
apărători. Întoarcerea fiarelor asupra ostaşilor. Schimbarea
inimii regelui spre bine şi izbăvirea Iudeilor.
1. Iar un oarecare Eleazar, om de treabă, unul din
preoţii ţării, în vârsta bătrâneţilor fiind şi
cu toată fapta vieţii celei bune împodobit, potolind pe
bătrânii cei dimprejurul său, chemând pe Dumnezeu cel sfânt, acesta
s-a rugat:
2. "Împărate mare, ţiitorule prea înalte,
atotputernice Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuieşti,
caută cu milostivire,
3. Caută spre sămânţa lui Avraam, spre fiii
lui Iacov celui sfinţit, poporul moştenirii Tale celei sfinte, cel
ce este acum străin în pământ străin şi care
fără vină piere, Părinte!
4. Tu pe Faraon, regele Egiptului acestuia, cel ce avea
multe, şi cel ce s-a înălţat cu semeţie nelegiuită
şi cu limbă lăudăroasă, împreună cu
oştirea lui cea trufaşă, în mare, înecaţi i-ai pierdut,
cu lumina milii luminând pe neamul lui Israel.
5. Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a
semeţit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot
pământul şi se ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu
mândrie şi cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai
înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă;
6. Tu pe cei trei tineri în Babilon care de bună voie
şi-au dat focului viaţa lor, ca să nu se închine celor
deşarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai izbăvit,
păzindu-le şi părul nevătămat, trimiţând para
focului asupra tuturor vrăjmaşilor;
7. Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de
pizmă, aruncat în groapă spre mâncare leilor, nevătămat
l-ai scos la lumină.
8. Şi pe Iona cel hrănit întru adâncuri, chinuit
fără de cruţare în pântecele chitului, nevătămat la
toţi ai lui l-ai arătat, o, Părinte!
9. Şi acum nu zăbovi mult milostive, scăparea
tuturor, degrabă Te arată celor din neamul lui Israel, care asuprit
este de neamurile cele urâte şi fără de lege.
10. Iar dacă, prin robirea în ţară
străină, ne-am întinat viaţa cu fărădelegi,
scapă-ne din mâna vrăjmaşilor noştri şi apoi
pierde-ne, Doamne, cum vei vrea.
11. Ca să nu se laude cei ce cugetă cele
deşarte, din pricina pieirii celor iubiţi ai Tăi, zicând: Nici
Dumnezeul lor nu i-a izbăvit.
12. Iar Tu, cel veşnic, cel ce ai toată tăria
şi toată puterea, caută acum şi ne miluieşte pe noi,
cei ce cu silnicia nedreaptă a celor fără de lege, ca
nişte tâlhari, suntem omorâţi.
13. Înfricoşează neamurile cu puterea Ta cea
nebiruită astăzi, Cel ce poţi izbăvi pe neamul lui
Iacov.
14. Ţie se roagă toată mulţimea
pruncilor şi părinţii acestora cu lacrimi.
15. Vădit să fie tuturor neamurilor că
eşti cu noi, Doamne, şi nu Ţi-ai întors faţa de la noi,
ci, precum ai zis, că nici în pământul vrăjmaşilor pe ai
Tăi nu i-ai trecut cu vederea, aşa săvârşeşte,
Doamne".
16. Iar Eleazar, sfârşind rugăciunea, regele, cu
fiarele şi cu tot alaiul ostăşesc, a venit la locul de
alergare al cailor,
17. Şi văzând Iudeii, au strigat tare la cer,
încât şi văile cele de aproape împreună răsunând, mare
plângere au făcut în toată tabăra.
18. Atunci marele, slăvitul, atotţiitorul şi
adevăratul Dumnezeu, arătând sfânta Sa faţă, a deschis
porţile cele cereşti , din care doi slăviţi îngeri
înfricoşaţi la chip s-au pogorât văzuţi de toţi,
afară de Iudei.
19. Şi s-au aşezat în faţa oştirii vrăjmaşilor,
şi puterea vrăjmaşilor au umplut-o de zbucium şi de
frică, şi cu obezi au legat-o din care nu s-au putut
mişca,
20. Şi sub frică a fost şi trupul regelui,
îndrăznirea lui cea cu grea mânie uitând-o.
21. Şi s-au întors fiarele asupra puterii celei
înarmate, care venea dinapoi, şi-i călcau e aceia şi-i
pierdeau.
22. Şi s-a întors mânia regelui spre jale şi spre
lacrimi, din pricina celor ce uneltise mai înainte,
23. Că auzind strigarea şi văzându-i pe
toţi cu faţa la pământ spre pieire, lăcrimând el, cu
mânie pe prieteni îi mustra, zicând:
24. "Alături cu mine domniţi şi pe
tirani i-aţi covârşit cu tirania şi pe mine însumi, cel care
sunt al vostru binefăcător, vă ispitiţi să mă
lipsiţi de domnie şi de suflet, în ascuns uneltind cele ce nu
folosesc domniei.
25. Cine a strâns aici pe cei care cu credinţă
ne-au ţinut tăriile ţării, depărtându-i de la casele
lor pe fiecare fără de socoteală?
26. Cine a chinuit aşa fără de
cuviinţă pe cei care sunt din început cu bun cuget către noi,
înaintea tuturor neamurilor, şi de multe ori foarte rele primejdii au
primit mai mult decât toţi oamenii?
27. Dezlegaţi! Dezlegaţi aceste nedrepte
legături şi cu pace îi sloboziţi la casele lor,
rugându-vă să se ierte cele mai înainte făcute.
28. Sloboziţi pe fiii Atotţiitorului, cerescului
Dumnezeu cel viu, căci ei din vremea strămoşilor noştri
şi până astăzi fac să propăşească pe
deplin şi neîncetat treburile noastre".
29. Deci el acestea a zis; iar ei, îndată ce au fost
dezlegaţi, pe Sfântul Dumnezeu, Izbăvitorul lor, L-au binecuvântat,
căci au scăpat de la moarte.
30. După aceea, regele mergând în cetate şi
chemând pe cel care era peste venituri, a poruncit ca vinuri şi
celelalte, care sunt trebuincioase la ospăţ, să le dea pe
şapte zile Iudeilor, judecând ca în locul în care li s-a părut
că vor pieri, în acela să prăznuiască cu toată
veselia zilele de izbăvire.
31. Atunci cei care mai înainte erau asupriţi şi
aproape de locuinţa morţilor, în care erau ca şi intraţi
prin moartea cea amară şi plină de jale, desfătare de
izbăvire făcând în locul cel gătit de pieire şi de
îngropăciunea lor, cu tihnă l-au împărţit plini de
bucurie.
32. Şi părăsind glasul plângerii cel cu totul
înlăcrimat, au luat cântare părintească, lăudând pe
Izbăvitorul şi Făcătorul de minuni Dumnezeu şi
toată plângerea şi vaietul lepădând, danţuri de veselie
au prins să joace, în semn de pace şi de bucurie.
33. De asemenea şi regele, pentru acestea făcând
ospăţ mare, neîncetat mărturisire înălţa la cer cu
mare cuviinţă pentru izbăvirea cea minunată, ce s-a
făcut.
34. Iar cei care mai înainte cu bucurie îi rânduiau la
pieire şi îi puneau să fie mâncare păsărilor, au
suspinat, cu ruşine îmbrăcându-se şi îndrăznirea cea
înfocată fiind stinsă fără de cinste.
35. Iar Iudeii, precum mai înainte am zis, întru veselie
şi desfătare cu mărturisiri bune şi cu cântări
petreceau.
36. Apoi în privinţa aceasta au luat hotărâre de
obşte, pentru toată vremea robirii lor petrecută între
păgâni şi au rânduit ca neam de neam să se ţină
aceste zile de veselie, care mai înainte s-au zis, nu pentru
băutură şi pentru lăcomie, ci pentru izbăvirea cea
făcută lor prin Dumnezeu.
37. Şi s-au rugat de rege, cerându-i să le dea
voie să se întoarcă în ţara lor.
38. Iar înscrierea lor s-a făcut din douăzeci
şi cinci ale lui Pahon până în patru ale lui Epifi, în patruzeci de
zile şi din cinci ale lui Epifi până la şapte, în trei zile,
urma să-i piardă,
39. Întru care cu mare mărire arătând mila Sa,
Stăpânul tuturor, fără vătămare i-a izbăvit
deodată.
40. Şi se ospătau, toate de la rege dându-li-se,
până la a paisprezecea zi, în care au făcut şi rugăciunea
pentru slobozenia lor.
41. Şi lăudându-i regele către mai marii
cetăţilor, a scris această carte plină de mărinimie,
ce urmează mai jos:
|