|
CAPITOLUL 4
Felurite pilde despre împărăţia cerurilor. Potolirea
furtunii pe mare.
1. Şi iarăşi a început Iisus să
înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte
multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar
toată mulţimea era lângă mare, pe uscat.
2. Şi-i învăţa multe în pilde, şi în
învăţătura Sa le zicea:
3. Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul
să semene.
4. Şi pe când semăna el, o sămânţă
a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit
şi au mâncat-o.
5. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea
pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu
avea pământ mult.
6. Şi
când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând
rădăcină, s-a uscat.
7. Altă sămânţă a căzut în spini, a
crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
8. Şi altele au căzut pe pământul cel bun
şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au
adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
9. Şi zicea: Cine are urechi de auzit să
audă.
10. Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună
cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.
11. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat
să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu,
dar pentru cei de afară totul se face în pilde,
12. Ca uitându-se, să privească şi să nu
vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva
să se întoarcă şi să fie iertaţi.
13. Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda
aceasta? Dar cum veţi
înţelege toate pildele?
14. Semănătorul seamănă cuvântul.
15. Cele de lângă cale sunt aceia în care se
seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana
şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
16. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când
aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
17. Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin
până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau
prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
18. Şi cele semănate între spini sunt cei ce
ascultă cuvântul,
19. Dar grijile veacului şi înşelăciunea
bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în
ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
20. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei
ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul
şaizeci şi altul o sută.
21. Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să
fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în
sfeşnic?
22. Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe
faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină
la arătare.
23. Cine are urechi de auzit să audă.
24. Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu
ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă
celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi.
25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu
are, şi ce are i se va lua.
26. Şi zicea: Aşa este împărăţia
lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în
pământ,
27. Şi doarme şi se scoală, noaptea şi
ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu
ştie el.
28. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai,
apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera,
că a sosit secerişul.
30. Şi zicea: Cum vom asemăna
împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom
închipui?
31. Cu grăuntele de muştar care, când se
seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de
pe pământ;
32. Dar, după ce s-a semănat, creşte şi
se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub
umbra lui pot să sălăşluiască păsările
cerului.
33. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul
după cum puteau să înţeleagă.
34. Iar fără pildă nu le grăia; şi
ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.
35. Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis
către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.
36. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în
corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte
corăbii.
37. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi
valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape
să se umple.
38. Iar Iisus era la partea dindărăt a
corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au
zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că
pierim?
39. Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a
poruncit mării: Taci! Încetează!
Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.
40.
Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de
nu aveţi credinţă?
41. Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi
ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul
şi marea I se supun?
|