Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • SFÂNTA EVANGHELIE DUPA MARCU
    • CAPITOLUL 9
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 9 
Schimbarea la faţă. Vindecarea lunaticului. A doua vestire a Patimilor. Cearta pentru locul întâi. Prilejul de păcat. 

1. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere
2. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor
3. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul
4. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus
5. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi fim aici; şi facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una
6. Căci nu ştia ce spună, fiindcă erau înspăimântaţi
7. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi
8. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei
9. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi
10. Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morţi
11. Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii trebuie vină mai întâi Ilie
12. Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului va pătimească multe şi fie defăimat
13. Dar zic vouă Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el
14. Şi venind la ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se între ei
15. Şi îndată toată mulţimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina
16. Şi Iisus a întrebat pe cărturari: Ce sfădiţi între voi
17. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut
18. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut
19. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine
20. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând
21. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie
22. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi
23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede
24. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele
25. Iar Iisus, văzând mulţimea năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi nu mai intri în el
26. Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau a murit
27. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare
28. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim
29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post
30. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia ştie cineva
31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia
32. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe
33. Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum
34. Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare
35. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea fie întâiul, fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor
36. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis
37. Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine primeşte; şi oricine primeşte, nu pe Mine primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine
38. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru nu merge după noi
39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, poată, degrabă, vorbească de rău
40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi
41. Iar oricine va da beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă nu-şi va pierde plata sa
42. Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi fie aruncat în mare
43. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o mai bine îţi este intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, te duci în gheena, în focul cel nestins
44. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge
45. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, mai bine îţi este ţie intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins
46. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge
47. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, fii aruncat în gheena focului
48. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge
49. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare
50. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License