|
CAPITOLUL 9
Chemarea lui Saul.
1. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi
ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,
2. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile
din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi,
cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă
legaţi la Ierusalim.
3. Dar pe când călătorea el şi se apropia de
Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
4. Şi,
căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce
Mă prigoneşti?
5. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a
zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să
izbeşti cu piciorul în ţepuşă.
6. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a
zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te,
intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să
faci.
7. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale,
stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe
nimeni.
8. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar,
deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de
mână, l-au dus în Damasc.
9. Şi trei zile a fost fără vedere; şi
n-a mâncat, nici n-a băut.
10. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania,
şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă,
Doamne;
11. Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi
pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută
în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se
roagă.
12. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume
Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să
vadă iarăşi.
13. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre
bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut
sfinţilor Tăi în Ierusalim.
14. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe
toţi care cheamă numele Tău.
15. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă
acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor
şi a regilor şi a fiilor lui Israel;
16. Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să
pătimească el pentru numele Meu.
17. Şi a mers Anania şi a intrat în casă
şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel
ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să
vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.
18. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca
nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se,
a fost botezat.
19. Şi
luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc
câteva zile.
20. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că
Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
21. Şi se mirau toţi care îl auzeau şi
ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce
cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i
ducă pe ei legaţi la arhierei?
22. Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe
iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.
23. Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au
sfătuit să-l omoare.
24. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul
lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca
să-l ucidă.
25. Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât
peste zid, lăsându-l jos într-un coş.
26. Şi venind la Ierusalim, Saul încerca să se
alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând
că este ucenic.
27. Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi
le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a
vorbit lui şi cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală
în numele lui Iisus.
28. Şi era cu ei intrând şi ieşind în
Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în numele
Domnului.
29. Şi vorbea şi se sfădea cu eleniştii,
iar ei căutau să-l ucidă.
30. Dar
fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de acolo
l-au trimis la Tars.
31. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea
şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul,
şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt.
32. Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi
la sfinţii care locuiau în Lida.
33. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de
opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic.
34. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus
Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a
ridicat.
35. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida
şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul.
36. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele
Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era
plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea.
37. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi
a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
38. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind
că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el,
rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi.
39. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit,
l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele,
plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le
făcea Căprioara, pe când era cu ele.
40. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a
îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis:
Tavita scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe
Petru, a şezut.
41. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând
pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie.
42. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în
întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.
43. Şi el a rămas în Iope multe zile, la un
oarecare Simon, tăbăcar.
|