|
CAPITOLUL 27
Pavel, în lanţuri, e pornit cu corabia spre Italia.
Greutăţile călătoriei. Corabia se sfărâmă,
lângă Malta, dar oamenii scapă.
1. Iar după ce s-a hotărât să plecăm
pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi
câţiva legaţi unui sutaş cu numele Iuliu, din cohorta
Augusta.
2. Şi întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care
avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; şi
era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic.
3. Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se
faţă de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la
prieteni ca să primească purtarea lor de grijă.
4. Şi plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru,
pentru că vânturile erau împotrivă.
5. Şi străbătând marea Ciliciei şi a
Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei.
6. Şi găsind sutaşul acolo o corabie din
Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea.
7. Şi multe zile plutind cu încetineală, abia am
ajuns în dreptul Cnidului şi, fiindcă vântul nu ne slăbea am
plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone.
8. Şi abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns
într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape oraşul Lasea.
9. Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind
periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii
Ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi
îndemna,
10. Zicându-le: Bărbaţilor, văd că
plutirea va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai
pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru
sufletele noastre.
11. Iar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi
în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel.
12. Şi limanul nefiind bun de iernat, cei mai
mulţi dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo şi,
dacă s-ar putea, să ajungem şi să iernăm la Fenix,
un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus şi spre
vântul de miazănoapte-apus.
13. Şi suflând uşor un vânt de miazăzi
şi crezând că sunt în stare să-şi împlinească
gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta.
14. Şi nu după multă vreme s-a pornit asupra
ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre
miazănoapte-răsărit).
15. Şi smulgând corabia, iar ea neputând să
meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui.
16. Şi trecând pe lângă o insulă mică,
numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe
corabie.
17. Şi după ce au ridicat-o, au folosit unelte
ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Şi temându-se să nu
cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos şi erau duşi
aşa.
18. Şi fiind tare loviţi de furtună, în ziua
următoare au aruncat încărcătura.
19. Şi a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele
corăbiei.
20. Şi nearătându-se nici soarele, nici stelele,
timp de mai multe zile, şi ameninţând furtună mare, ni se
luase orice nădejde de scăpare.
21. Şi fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel,
stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaţilor, ca
ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; şi
n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta.
22. Dar acum vă îndemn să aveţi voie
bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai
corabia.
23. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger
al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă
închin,
24. Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai
înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe
toţi cei ce sunt în corabie cu tine.
25. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj,
căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi
s-a spus.
26. Şi trebuie să ajungem pe o insulă.
27. Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram
purtaţi încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii
corăbierii au presimţit că se apropie de un
ţărm.
28. Şi aruncând măsurătoarea în jos au
găsit douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe
şi măsurând iarăşi, au găsit cincisprezece
stânjeni.
29. Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri
stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a
corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30. Dar corăbierii căutau să fugă din
corabie şi au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să
întindă şi ancorele de la partea dinainte.
31. Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor:
Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să
scăpaţi.
32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei
şi au lăsat-o să cadă.
33. Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi
ruga pe toţi să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi
de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând.
34. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci
aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un
fir de păr din cap nu-i va pieri.
35. Şi zicând acestea şi luând pâine, a
mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând, a început
să mănânce.
36. Şi devenind toţi voioşi, au luat şi
ei şi au mâncat.
37. Şi eram în corabie, de toţi, două sute
şaptezeci şi şase de suflete.
38. Şi săturându-se de bucate, au uşurat
corabia, aruncând grâul în mare.
39. Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut
pământul, dar au zărit un sân de mare, având ţărm
nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată
corabia.
40. Şi desfăcând ancorele, le-au lăsat în
mare, slăbind totodată funiile cârmelor şi, ridicând pânza din
frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre ţărm.
41. Şi căzând pe un dâmb de nisip au
înţepenit corabia şi partea dinainte, înfigându-se, stătea
neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea
valurilor.
42. Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe
cei legaţi, ca să nu scape vreunul, înotând.
43. Dar sutaşul, voind să ferească pe Pavel,
i-a împiedicat de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să
înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat;
44. Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva
de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la
uscat.
|