Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • FAPTELE SFINTILOR APOSTOLI
    • CAPITOLUL  28
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL  28 
Localnicii din Malta sunt bucuroşi de oaspeţi. Pavel vindecă pe bolnavi. Soseşte în Italia şi la Roma şi predică doi ani. 

1. Şi după ce am scăpat, am aflat insula se numeşte Malta
2. Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând foc, ne-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului
3. Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui
4. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: Desigur ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat trăiască, deşi a scăpat din mare
5. Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău
6. Iar ei aşteptau ca el se umfle, sau cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau el este un zeu
7. Şi împrejurul acelui loc erau ţarinile căpeteniei insulei, Publius, care, primindu-ne, ne-a găzduit prietenos trei zile
8. Şi s-a întâmplat tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat
9. Şi întâmplându-se aceasta, veneau la el şi ceilalţi din insulă care aveau boli şi se vindecau
10. Şi aceştia ne-au cinstit mult şi, când am plecat, ne-au pus la îndemână toate cele de trebuinţă
11. După trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă şi care avea pe ea însemnul Dioscurilor
12. Şi ajungând la Siracuza, am rămas acolo trei zile
13. De unde, înconjurând, am sosit la Regium. Şi după o zi, suflând vânt de miazăzi, am ajuns la Puteoli în cealaltă zi
14. Găsind acolo fraţi, am fost rugaţi rămânem la ei şapte zile. Şi aşa am venit la Roma
15. Şi de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat
16. Iar când am intrat în Roma, sutaşul a predat pe cei legaţi comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a îngăduit locuiască aparte cu ostaşul care îl păzea
17. Şi după trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntaşii iudeilor. Şi, adunându-se, zicea către ei: Bărbaţi fraţi, deşi eu n-am făcut nimic rău împotriva poporului (nostru) sau a datinilor părinteşti, am fost predat de la Ierusalim, în mâinile romanilor
18. Aceştia, după ce m-au cercetat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte
19. Dar iudeii, împotrivindu-mi-se, am fost nevoit cer fiu judecat de Cezarul, dar nu avea de adus vreo pâră neamului meu
20. Deci pentru această cauză v-am chemat văd şi vorbesc cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel aflu eu în acest lanţ
21. Iar ei au zis către el: Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca ne vestească sau ne vorbească ceva rău despre tine
22. Dar dorim auzim de la tine cele ce gândeşti; căci despre eresul acesta ne este cunoscut; pretutindeni i se stă împotrivă
23. Deci, rânduindu-i o zi, au venit la el, la gazdă, mai mulţi. Şi de dimineaţa până seara, el le vorbea, dând mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din prooroci
24. Şi unii credeau celor spuse, iar alţii nu credeau
25. Şi neînţelegându-se unii cu alţii, au plecat, zicând Pavel un cuvânt : Bine a vorbit Duhul Sfânt prin Isaia proorocul, către părinţii noştri
26. Când a zis: "Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea
27. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit şi ochii lor i-au închis. Ca nu cumva vadă cu ochii şi audă cu urechile şi cu inima înţeleagă şi se întoarcă şi Eu să-l vindec". 
28. Deci cunoscut fie vouă această mântuire a lui Dumnezeu s-a trimis păgânilor, şi ei vor asculta
29. Şi după ce a zis el acestea, iudeii au plecat având între ei mare neînţelegere
30. Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie, şi primea pe toţi care veneau la el
31. Propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică

    

  




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License