|
CAPITOLUL 4
Îndreptarea prin credinţă e întărită cu pilda lui
Avraam şi cu mărturia lui David.
1. Deci, ce
vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru
Avraam?
2. Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are
de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3. Căci, ce spune Scriptura? Şi "Avraam a
crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate".
4. Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata
după har, ci după datorie;
5. Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce
îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se
socoteşte ca dreptate.
6. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului
căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte:
7. "Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat
fărădelegile şi ale căror păcate li s-au
acoperit!
8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti
păcatul".
9. Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei
tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur?
Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca
dreptate".
10. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau
când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era
netăiat împrejur.
11. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a
dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii
împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred,
netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor
(credinţa) ca dreptate,
12. Şi părinte al celor tăiaţi împrejur.
Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care
umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam,
pe când era netăiat împrejur.
13. Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin
lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci
prin dreptatea cea din credinţă.
14. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au
legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar
făgăduinţa s-a desfiinţat,
15. Căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu
este lege, nu este nici călcare de lege.
16. De aceea (moştenirea făgăduită) este
din credinţă, ca să fie din har şi ca
făgăduinţa să rămână sigură pentru
toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege,
ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este
părinte al nostru al tuturor,
17. Precum este scris: "Te-am pus părinte al
multor neamuri", în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu,
Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce
încă nu sunt;
18. Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu
nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i
s-a spus: "Aşa va fi seminţia ta";
19. Şi neslăbind în credinţă, nu s-a
uitat la trupul său amorţit - căci era aproape de o sută
de ani - şi nici la amorţirea pântecelui Sarrei;
20. Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de
făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în
credinţă, dând slavă lui Dumnezeu,
21. Şi fiind încredinţat că ceea ce i-a
făgăduit are putere să şi facă.
22. De acea, credinţa lui i s-a socotit ca
dreptate.
23. Şi nu s-a scris numai pentru el că i
s-a socotit ca dreptate,
24. Ci se va
socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi
pe Iisus, Domnul nostru,
25. Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a
înviat pentru îndreptarea noastră.
|