Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • EPISTOLA CATRE ROMANI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
    • CAPITOLUL 7
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 7 
Osânda păcatului sub Lege. Lupta între carne şi duh. 

1. Oare nu ştiţi, fraţilor - căci celor ce cunosc Legea vorbesc - Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăieşte
2. Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului
3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca nu fie adulteră, luând un alt bărbat
4. Aşa , fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca aducem roade lui Dumnezeu
5. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca aducem roade morţii
6. Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche
7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatuldecât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: nu pofteşti
8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort
9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă
10. Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte
11. Pentru păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea
12. Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună
13. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, fie peste măsură de păcătos
14. Căci ştim Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat
15. Pentru ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc
16. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc Legea este bună
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine
18. Fiindcă ştiu nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu
19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine
21. Găsesc deci în mine, care voiesc fac bine, legea răul este legat de mine
22. , după omul cel lăuntric, bucur de legea lui Dumnezeu
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele
24. Om nenorocit ce sunt! Cine va izbăvi de trupul morţii acesteia
25. Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License