CAPITOLUL 11
Alegerea lui Israel rămâne neschimbată, dar trecătoarea lui
necredinţă a adus miluirea păgânilor. Căile Domnului sunt
de-a pururi minunate şi nepătrunse.
1. Întreb
deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci
şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui
Veniamin.
2. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care
mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre
Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:
3. "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât,
jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei
caută să-mi ia sufletul!".
4. Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am
pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat
genunchiul înaintea lui Baal".
5. Deci tot aşa şi în vremea de acum este o
rămăşiţă aleasă prin har.
6. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte;
altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har,
altfel fapta nu mai este faptă.
7. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce
căuta; ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au
împietrit,
8. Precum este scris: "Dumnezeu le-a dat duh de
amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu
audă până în ziua de azi".
9. Iar David zice: "Facă-se masa lor cursă
şi laţ şi sminteală şi răsplătire
lor!
10. Întunce-se ochii lor ca să nu vadă şi
spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!"
11. Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă?
Nicidecum! Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca
Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele.
12. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie
lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai
mult întreg numărul lor!
13. Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt
eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea,
14. Doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din
neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei.
15. Căci dacă înlăturarea lor a adus
împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere
din morţi?
16. Iar dacă este pârga (de făină)
sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă
rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate,
şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele
rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii
şi grăsimii măslinului,
18. Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te
mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe
tine.
19. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să
fiu altoit eu.
20. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate,
iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te;
21. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile
fireşti, nici pe tine nu te va cruţa.
22. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu:
Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către
tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel şi
tu vei fi tăiat.
23. Dar şi aceia, de nu vor stărui în
necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu
să-i altoiască iarăşi.
24. Căci dacă tu ai fost tăiat din
măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost
altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceştia, care sunt
după fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor.
25. Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să
nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi
înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui
Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor.
26. Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este
scris: "Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta
nelegiuirile de la Iacov;
27. Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi
ridica păcatele lor".
28. Cât priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi
din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiţi, din
cauza părinţilor.
29. Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se
pot lua înapoi.
30. După cum voi, cândva, n-aţi ascultat de
Dumnezeu, dar acum aţi fost miluiţi prin neascultarea
acestora,
31. Tot aşa şi aceştia n-au ascultat acum,
ca, prin mila către voi, să fie miluiţi şi ei acum.
32. Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în
neascultare, pentru ca pe toţi să-i miluiască.
33. O, adâncul bogăţiei şi al
înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate
judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile
Lui!
34.
Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul
Lui?
35. Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi
de la El?
36. Pentru că de la El şi prin El şi întru El
sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!
|