|
CAPITOLUL 13
Dragostea şi bunurile ei.
1. De aş
grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am,
făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval
răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele
toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi
de aş avea atâta credinţă încât să mut şi
munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată
avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar
dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se
trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu
caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte
răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de
adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le
nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii -
se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va
sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte
proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci
ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un
copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am
lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în
ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum
cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost
cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa,
nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este
dragostea.
|