CAPITOLUL 13
Apropiata venire în Corint. Îndemnuri la viaţa de bună orânduială.
1. A treia
oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot
cuvântul.
2. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte,
ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum,
nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte
şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi
cruţa,
3. De vreme ce voi căutaţi dovadă că
Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de
voi, ci puternic în voi.
4. Căci, deşi a fost răstignit din
slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi
suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui
Dumnezeu faţă de voi.
5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă
sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi
înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine
că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu
sunteţi netrebnici.
6. Nădăjduiesc însă că veţi
cunoaşte că noi nu suntem netrebnici.
7. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu
săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne
arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi
binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
8. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere;
avem pentru adevăr.
9. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi
sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră:
desăvârşirea voastră.
10. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de
faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu
asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre
dărâmare.
11. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă!
Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi
uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei
şi al păcii va fi cu voi.
12. Îmbrăţişaţi-vă unii pe
alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă
îmbrăţişează.
13. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea
lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu
voi cu toţi!
|