CAPITOLUL
1
Binefacerile lui Dumnezeu către cei aleşi. Pavel se roagă
ca efesenii să ajungă să cunoască desăvârşit
mântuirea, cea întru Hristos şi a Lui dumnezeire.
1. Pavel,
apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor
care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus:
2. Har
vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la
Domnul Iisus Hristos!
3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului
nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în
ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească;
4. Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană
înaintea Lui,
5. Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea
întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii
Sale,
6. Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a
dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit;
7. Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui
şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului
Lui,
8. Pe care l-a făcut să prisosească în noi,
în toată înţelepciunea şi priceperea;
9. Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după
buna Lui socotinţă, astfel cum hotărâse în Sine mai
înainte,
10. Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie
iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe
pământ - toate întru El,
11. Întru Care şi moştenire am primit,
rânduiţi fiind mai înainte - după rânduiala Celui ce toate le
lucrează, potrivit sfatului voii Sale, -
12. Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai
înainte am nădăjduit întru Hristos.
13. Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului,
Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu
Sfântul Duh al făgăduinţei,
14. Care este arvuna moştenirii noastre, spre
răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei
Sale.
15. Drept aceea, şi eu auzind de credinţa
voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi
sfinţii,
16. Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă
în rugăciunile mele,
17. Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl
slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al
descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,
18. Şi să vă lumineze ochii inimii, ca
să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este
bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
19. Şi cât de covârşitoare este mărimea
puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei
Lui, pentru noi cei ce credem.
20. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L
din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
21. Mai presus decât toată începătoria şi
stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se
numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
22. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai
presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
23. Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte
toate întru toţi.
|