CAPITOLUL 3
Cum trebuie să fie cei înnoiţi prin Duhul. Dezbinătorul
trebuie ocolit.
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor
şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru
bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici,
să fie îngăduitori, arătând întreaga blândeţe
faţă de toţi oamenii.
3. Căci şi noi eram altădată
fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind
poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa
în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe
altul;
4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a
Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,
5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate,
săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia
naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt,
6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin
Iisus Hristos, Mântuitorul nostru,
7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem,
după nădejde, moştenitorii vieţii celei
veşnice.
8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să
adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în
Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune.
Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor.
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de
înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile
pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi
deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua
mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut
şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.
12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic,
sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât
să iernez.
13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo
trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le
lipsească.
14. Să înveţe şi ai noştri să
poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată
nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă.
15. Te îmbrăţişează toţi care sunt
cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru
credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.
|