CAPITOLUL 7
Melchisedec este mai mare decât Avraam şi decât Leviţii. Hristos
este, în veac, Arhiereul nostru desăvârşit.
1. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot
al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se
întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat,
2. Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din
toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi
rege al Salemului, adică rege al păcii,
3. Fără tată, fără mamă,
fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici
sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el
rămâne preot pururea.
4. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar
patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.
5. Şi cei dintre fiii lui Levi, care primesc
preoţia, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de
la popor, adică de la fraţii lor, măcar că şi
aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam;
6. Iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a
primit zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea
făgăduinţele, l-a binecuvântat.
7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia
binecuvântare de la cel mai mare.
8. Şi aici iau zeciuială nişte oameni
muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu.
9. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat
zeciuială şi Levi, cel ce lua zeciuială,
10. Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam,
când l-a întâmpinat Melchisedec.
11. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin
preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul
preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot
după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică
după rânduiala lui Aaron?
12. Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează
numaidecât şi schimbarea Legii.
13. Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi
ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit
altarului,
14. Ştiut fiind că Domnul nostru a
răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la
preoţi, Moise n-a vorbit nimic.
15. Apoi este lucru şi mai lămurit că,
dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui
Melchisedec,
16. El s-a făcut nu după legea unei porunci
trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare,
17. Căci se mărturiseşte: "Tu eşti
Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".
18. Astfel, porunca dată întâi se
desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei;
19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în
locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne
apropiem de Dumnezeu.
20. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ,
căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de
jurământ,
21. El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a
grăit: "Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti
Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".
22. Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai
bun testament.
23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi,
fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască.
24. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în
veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică).
25. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască
desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci
pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.
26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt,
fără de răutate, fără de pată, osebit de cei
păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
27. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca
arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului,
căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se
jertfă pe Sine însuşi.
28. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au
slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii,
pune pe Fiul, desăvârşit în veacul veacului.
|