CAPITOLUL 15
Cântarea biruitorilor fiarei. Şapte îngeri cu şapte cupe ale
mâniei.
1. Am văzut, apoi, în cer, alt semn, mare şi
minunat: şapte îngeri având şapte pedepse - cele de pe urmă -
căci cu ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu.
2. Şi am văzut ca o mare de cristal,
amestecată cu foc, şi pe biruitorii fiarei şi ai chipului ei
şi ai numărului numelui ei, stând în picioare pe marea de cristal
şi având alăutele lui Dumnezeu.
3. Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu,
şi cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt lucrurile Tale,
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sunt
căile Tale, Împărate al neamurilor!
4. Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va
slăvi numele Tău? Că tu singur eşti sfânt şi toate
neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că
judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.
5. Şi după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis
templul cortului mărturiei din cer.
6. Şi au ieşit din templu cei şapte îngeri cu
cele şapte pedepse, îmbrăcaţi în veşmânt de in curat,
luminos, şi încinşi, pe la piept, cu cingători de aur.
7. Şi una din cele patru făpturi dădu celor şapte
îngeri cele şapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu, Cel ce este
viu în vecii vecilor.
8. Iar templul se umplu de fum, din slava lui Dumnezeu
şi din puterea Lui, şi nimeni nu putea să intre în templu,
până ce se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte
îngeri.
|