CAPITOLUL 1
Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt.
l. Numele fiilor lui Israel,
care au intrat în Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând
fiecare toată casa sa, sunt acestea:
2. Ruben, Simeon, Levi
şi Iuda;
3. Isahar, Zabulon şi
Veniamin;
4. Dan, Neftali, Gad
şi Aşer.
5. Sufletele însă
ieşite din Iacov erau de toate şaptezeci şi cinci, iar Iosif
era de mai înainte în Egipt.
6. Dar au murit şi
Iosif şi toţi fraţii lui şi toţi cei de pe vremea
lor.
7. Iar fiii lui Israel s-au
născut în număr mare şi s-au înmulţit, au crescut şi
s-au întărit foarte, foarte tare, şi s-a umplut ţara de
ei.
8. Dar s-a ridicat alt rege
peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif.
9. Acesta a zis către
poporul său: "Iată, neamul fiilor lui Israel e mulţime
mare şi e mai tare decât noi.
10. Veniţi dar
să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţească şi ca
nu cumva la vreme de război să se unească cu
vrăjmaşii noştri şi, bătându-ne, să iasă
din ţara noastră!"
11. De aceea au pus peste
ei supraveghetori de lucrări, ca să-i împileze cu munci grele. Atunci
a zidit Israel cetăţi tari lui Faraon: Pitom şi Ramses, care
serveau lui Faraon ca hambare, şi cetatea On sau Iliopolis.
12. Însă cu cât îi
împilau mai mult, cu atât mai mult se înmulţeau şi se întăreau
foarte, foarte tare, aşa că Egiptenii se îngrozeau de fiii lui
Israel.
13. De aceea Egiptenii
sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fiii lui
Israel
14. Şi le făceau
viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă
şi la tot felul de lucru de câmp şi prin alte felurite munci, la
care-i sileau cu străşnicie.
15. Ba, regele Egiptului a
poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi
alta Pua,
16. Şi le-a zis:
"Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc:
de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să
o cruţaţi!"
17. Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu
şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat
şi pe băieţi să trăiască.
18. Atunci a chemat regele
Egiptului pe moaşe şi le-a zis: "pentru ce aţi făcut
aşa şi aţi lăsat să trăiască şi
copiii de parte bărbătească?"
19. Iar moaşele au
răspuns lui Faraon: "Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele
sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele".
20. De aceea Dumnezeu a
făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea
şi se întărea mereu.
21. Şi fiindcă
moaşele se temeau de Dumnezeu, de aceea El le-a întărit
neamul.
22. Atunci Faraon a
poruncit la tot poporul său şi a zis: "Tot copilul de parte
bărbătească, ce se va naşte Evreilor, să-l
aruncaţi în Nil, iar fetele să le lăsaţi să
trăiască toate!"
|