CAPITOLUL 13
Sfinţirea celor întâi-născuţi.
1. În vremea aceea a vorbit Domnul
cu Moise şi i-a zis:
2. "Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul
născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om
până la dobitoc, că este al Meu!"
3. Iar Moise a zis către popor: "Să
vă aduceţi aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din
pământul Egiptului, din casa robiei, căci cu mână tare v-a
scos Domnul de acolo şi să nu mâncaţi dospit;
4. Că astăzi
ieşiţi voi, în luna Aviv.
5. Iar când te va duce
Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaaneilor, a Heteilor, a Amoreilor,
a Heveilor, a Iebuseilor, a Ghergheseilor şi a Ferezeilor, pentru care
S-a jurat El părinţilor tăi să-ţi dea ţara unde
curge miere şi lapte, să faci slujba aceasta în această
lună.
6. Şapte zile să
mănânci azime, iar în ziua a şaptea este sărbătoarea
Domnului:
7. Azime să
mâncaţi şapte zile şi să nu se găsească la tine
pâine dospită, nici aluat dospit în toate hotarele tale.
8. În ziua aceea să
spui fiului tău şi să zici: Acestea sunt pentru cele ce a
făcut Domnul cu mine, când am ieşit din Egipt.
9. Să fie acestea ca
un semn pe mâna ta şi aducere aminte înaintea ochilor tăi, pentru
ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână tare te-a
scos Domnul Dumnezeu din Egipt.
10. Să
păziţi dar legea aceasta din an în an, la vremea
hotărâtă.
11. Şi când te va duce
Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaanului, cum S-a jurat ţie
şi părinţilor tăi, şi ti-o va da ţie,
12. Atunci să
osebeşti Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la
oameni, care se naşte întâi; şi pe tot cel de parte
bărbătească, care se va naşte întâi din turmele sau de la
vitele ce vei avea, să-l închini Domnului.
13. Pe tot
întâi-născutul de la asină să-l răscumperi cu un miel;
iar de nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul; să
răscumperi şi pe tot întâi-născutul din oameni în neamul
tău.
14. Când însă te va
întreba după aceea fiul tău şi va zice: Ce înseamnă
aceasta?, să-i spui: Cu mână puternică ne-a scos Domnul din
pământul Egiptului, din casa robiei.
15. Că atunci când se
îndărătnicea Faraon să ne dea drumul, Domnul a omorât pe
toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la
întâi-născutul oamenilor până la întâi-născutul dobitoacelor. De
aceea jertfesc eu Domnului pe tot întâi-născutul de parte
bărbătească şi pe tot întâi-născutul din fiii mei îl
răscumpăr.
16. Să fie dar aceasta
ca un semn la mâna ta şi ca o tăbliţă deasupra ochilor
tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!"
17. Iar după ce Faraon
a dat drumul poporului, Dumnezeu nu l-a dus pe calea cea către
pământul Filistenilor, care era mai scurtă; căci a zis
Dumnezeu: "Nu cumva poporul, văzând război, să-i
pară rău şi să se întoarcă în Egipt".
18. Ci a dus Dumnezeu
poporul împrejur, pe calea pustiului, către Marea Roşie. Şi fiii lui Israel au
ieşit în bună rânduială din pământul Egiptului.
19. Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif
legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: "Are să vă
cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele
mele de aici!"
20. Fiii lui Israel au
pornit apoi din Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la
capătul pustiului.
21. Iar Domnul mergea
înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în
stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua
şi noaptea.
22. Şi n-a lipsit
stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.
|