CAPITOLUL 2
Sfinţirea zilei a şaptea. Aşezarea omului în rai. Prima familie.
1. Aşa s-au făcut cerul
şi pământul şi toată oştirea lor.
2. Şi a sfârşit
Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în
ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a
făcut.
3. Şi a binecuvântat
Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că
într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut
şi le-a pus în rânduială.
4. Iată obârşia
cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul
Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
5. Pe câmp nu se afla nici
un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru
că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi
nu era nimeni ca să lucreze pământul.
6. Ci numai abur ieşea
din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7. Atunci, luând Domnul
Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a
suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut
omul fiinţă vie.
8. Apoi Domnul Dumnezeu a
sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus
acolo pe omul pe care-l zidise.
9. Şi a făcut
Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi,
plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; ier în mijlocul
raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui
şi răului.
10. Şi din Eden
ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în
patru braţe.
11. Numele unuia era Fison.
Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află
aur.
12. Aurul din tara aceea
este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix.
13. Numele râului al doilea
este Gihon. Acesta înconjură toată ţara Cuş.
14. Numele râului al
treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este
Eufratul.
15. Şi a luat Domnul
Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea
din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16. A dat apoi Domnul
Dumnezeu lui Adam poruncă şi î zis: "Din toţi pomii din
rai poţi să mănânci,
17. Iar din pomul
cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci,
căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
18. Şi a zis Domnul
Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor
potrivit pentru el".
19. Şi Domnul
Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi
toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum
le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească
precum le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume
tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi
tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de
potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul
Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una
din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.
22. Iar coasta luată
din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la
Adam.
23. Şi a zis Adam:
"Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea
se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul
său.
24. De aceea va lăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa
şi vor fi amândoi un trup.
25. Adam şi femeia lui
erau amândoi goi şi nu se ruşinau.
|