CAPITOLUL 27
Altarul jertfelor şi împrejmuirea cortului.
l. "Să faci un
jertfelnic din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci
coţi. Jertfelnicul să fie în patru colţuri şi
înălţimea lui de trei coţi.
2. În cele patru colţuri ale
lui să faci coarne. Coarnele să fie ca răsărite din el
şi să-l îmbraci cu aramă.
3. Apoi să-i faci
căldări pentru pus cenuşa, lopăţele, lighene,
furculiţe şi cleşte. Toate uneltele acestea să le faci de
aramă.
4. Să faci
jertfelnicului o împletitură, un fel de cămaşă din
sârmă de aramă, şi la împletitura aceasta să faci, în
cele patru colţuri ale ei, patru inele de aramă.
5. Să îmbraci cu
cămaşa aceasta partea de jos a jertfelnicului, ca să fie
împletitura până la jumătatea jertfelnicului.
6. Să faci pentru
jertfelnic pârghii, din lemn de salcâm, şi să le îmbraci cu
aramă.
7. Drugii aceştia
să-i vâri prin inele, pe o parte şi pe alta a jertfelnicului, ca
să poată fi purtat.
8. Iar jertfelnicul
să-l faci de scânduri, gol înăuntru. După cum ţi s-a
arătat în munte, aşa să-l faci.
9. Cortului să-i faci
curte. Pe partea dinspre miazăzi, perdelele să fie de în
răsucit, lungi de o sută de coti numai pe partea aceasta.
10. Pentru ele să faci
douăzeci de stâlpi şi pentru ei douăzeci de postamente de
aramă; cârligele la stâlpi şi verigile lor să fie de
argint.
11. Tot aşa şi pe
latura dinspre miazănoapte să fie perdele de o sută de
coţi în lungime şi la ele douăzeci de stâlpi, iar sub ei
douăzeci de postamente de aramă; cârligele şi verigile
stâlpilor să fie de argint.
12. În latul curţii, pe
partea dinspre asfinţit, să fie perdelele lungi de cincizeci de
coţi şi la ele zece stâlpi şi la stâlpi zece postamente.
13. Tot de cincizeci de
coţi să fie perdelele din latul curţii în partea dinainte, cea
dinspre răsărit; şi la ele zece stâlpi şi sub ei zece
postamente.
14. Din aceştia,
cincisprezece coţi la un capăt al laturii să fie perdelele, cu
trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente,
15. Şi la
celălalt capăt cincisprezece coţi să fie perdele la fel,
cu trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente.
16. Iar la mijloc, poarta
curţii, largă da douăzeci de coţi, să aibă
perdele de lână violetă, stacojie şi vişinie,
răsucită şi de în răsucit, cu patru stâlpi şi patru
postamente.
17. Toţi stâlpii
curţii împrejur să fie ferecaţi cu argint şi uniţi
cu legături de argint, iar postamentele lor să fie de
aramă.
18. Aşadar lungimea
curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea peste
tot de cincizeci de coţi, înălţimea de cinci coţi,
perdelele să fie de în răsucit, iar postamentele stâlpilor de
aramă.
19. Toate lucrurile, toate
uneltele şi toţi ţăruşii curţii să fie de
aramă.
20. Să porunceşti
fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat pentru luminat,
stors din măsline, ca să ardă sfeşnicul în toată
vremea, în cortul adunării, în faţa perdelei celei de dinaintea
chivotului legii.
21. Sfeşnicul îl va
aprinde Aaron şi fiii lui, de seara până dimineaţa, înaintea
Domnului. Aceasta e lege veşnică pentru fiii lui Israel din neam în
neam".
|