CAPITOLUL 12
Mariam pedepsită cu lepră.
1. Mariam şi Aaron vorbeau însă împotriva
lui Moise pentru femeia etiopiancă, pe
care o luase Moise,
căci Moise era căsătorit cu o
etiopiancă.
2. Ei ziceau: "Oare
numai cu Moise a grăit Domnul? N-a grăit
El, oare, şi cu noi?" Şi a auzit acestea Domnul.
3. Moise însă era omul cel mai blând dintre
toţi oamenii de pe pământ.
4. Atunci a zis Domnul
fără de veste către Moise şi către Aaron şi către
Mariam: "Ieşiţi
câteşi trei la cortul adunării". Şi au ieşit tustrei.
5. Atunci S-a pogorât
Domnul în stâlpul cel de nor, a stat la uşa cortului şi a chemat pe
Aaron şi pe Mariam
şi au ieşit amândoi.
6. Apoi a zis:
"Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al
Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi
în somn vorbesc cu el.
7. Nu tot aşa am
grăit şi cu robul Meu Moise, - el este credincios în toată casa Mea:
8. Cu el grăiesc
gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în
ghicituri, şi el vede faţa Domnului. Cum de nu v-aţi temut
să cârtiţi împotriva robului Meu Moise?"
9. Şi s-a aprins mânia
Domnului asupra lor şi, depărtându-Se Domnul,
10. S-a depărtat
şi norul de la cort şi iată Mariam s-a făcut albă de lepră, ca
zăpada. Şi când s-a uitat Aaron la Mariam, iată era leproasă.
11. Atunci a zis Aaron
către Moise:
"Rogu-mă, domnul meu, să nu ne socoteşti greşeala
că ne-am purtat rău şi am păcătuit!
12. Nu îngădui dar
să fie Mariam
ca cel născut mort, al cărui trup, la ieşirea din pântecele
mamei sale, este pe jumătate putred".
13. Atunci a strigat Moise către Domnul şi a zis:
"Dumnezeule, vindec-o!"
14. Domnul însă a zis
către Moise:
"Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în obraz, oare n-ar fi trebuit
să se ruşineze şapte zile? Aşa dar să fie
închisă şapte zile afară din tabără, după aceea
să intre>.
15. Şi a şezut Mariam închisă afară din
tabără şapte zile şi poporul n-a plecat la drum până
s-a curăţit Mariam.
|