CAPITOLUL 16
Pedeapsa răzvrătitorilor.
1. Atunci Core, fiul lui
Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan şi cu Abiron, fiii
lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminţia lui Ruben, s-au sculat
împotriva lui Moise,
2. Împreună cu
două sute cincizeci de bărbaţi, căpetenii ale obştii
fiilor lui Israel, oameni însemnaţi, care erau chemaţi la
adunare.
3. Adunându-se aceştia împotriva
lui Moise şi Aaron, le-au zis:
"Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o
alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce
vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului!"
4. Auzind acestea, Moise a căzut cu faţa la
pământ
5. Şi a grăit lui
Core şi tuturor părtaşilor lui şi le-a zis: "Mâine va arăta Domnul cine este al Lui
şi cine este sfânt, ca să şi-L apropie; şi pe cine va
alege El, pe acela îl va şi apropia la Sine.
6. Iată ce să
faceţi: Core şi toţi părtaşii tăi să
vă luaţi cădelniţe
7. Şi mâine să
puneţi în acestea foc şi să turnaţi în ele tămâie
înaintea Domnului, şi pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!
8. Apoi a zis
iarăşi Moise
către Core: "Ascultaţi, fii ai lui Levi:
9. Oare e puţin lucru
pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obştea lui Israel
şi v-a apropiat la Sine ca să faceţi slujbe la cortul Domnului
şi să staţi înaintea obştii Domnului, slujind pentru
ea?
10. El te-a apropiat pe
tine şi cu tine pe toţi fraţii tăi, fiii lui Levi. Alergaţi
acum şi după preoţie?
11. Aşadar tu şi
toată obştea ta, v-aţi adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de cârtiţi împotriva
lui?"
12. Atunci a trimis Moise să cheme pe Datan şi pe Abiron,
fiii lui Eliab. Ei însă au zis: "Nu mergem!
13. Oare puţin lucru e că
ne-ai scos din ţara unde curge miere şi lapte şi ne-ai adus
să ne pierzi în pustie? Vrei să şi domneşti peste
noi?
14. Dusu-ne-ai tu oare în
ţara unde curge lapte şi miere şi datu-ne-ai tu oare în
stăpânire ţarinile şi viile ei? Vrei să scoţi ochii
oamenilor acestora? Nu mergem!"
15. Şi s-a mâhnit Moise foarte tare şi a zis către
Domnul: "Să nu-ţi întorci ochii Tăi la prinosul lor. Eu
nici unuia dintre ei nu i-am luat asinul şi rău n-am făcut
nici unuia dintre ei".
16. Apoi a zis Moise către Core:
"Sfinţeşte-ţi ceata ta şi mâine să fiţi
gata înaintea Domnului: tu, ei şi Aaron.
17. Luaţi-vă
fiecare cădelniţe, puneţi în ele tămâie şi vă
apropiaţi fiecare cu cădelniţa înaintea Domnului, cu două
sute cincizeci de cădelniţe: şi tu şi Aaron să
aduceţi fiecare cădelniţa voastră".
18. Şi şi-a luat
fiecare cădelniţa sa, au pus în ele foc, au turnat tămâie în
ele; şi au stat înaintea intrării cortului adunării Moise şi Aaron.
19. Core însă a adunat
împotriva lor toată obştea înaintea uşii cortului
adunării. Şi s-a arătat slava Domnului la toată
obştea.
20. Şi a grăit
Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
21.
"Osebiţi-vă de obştea aceasta şi-i voi pierde într-o
clipă".
22. Iar ei au căzut cu
feţele la pământ şi au zis: "Doamne, Dumnezeul duhurilor
şi a tot trupul, un om a greşit şi Tu Te mânii pe toată
obştea? "
23. Domnul însă i-a
zis lui Moise:
24. "Spune
obştii: Feriţi-vă în toate părţile de locuinţa
lui Core, a lui Datan şi a lui Abiron".
25. Atunci, sculându-se, Moise s-a dus la Datan şi Abiron şi
s-au dus după el şi toţi bătrânii lui Israel.
26. Şi a zis
obştii: "Feriţi-vă de corturile acestor oameni netrebnici
şi să nu vă atingeţi de tot ce e al lor, ca să nu
pieriţi cu toate păcatele lor".
27. Şi ei au ocolit
sălaşurile lui Core, Datan şi Abiron; iar Datan şi Abiron
ieşiseră şi stăteau la uşile corturilor lor, cu
femeile lor şi cu fiii lor şi cu pruncii lor.
28. Zis-a Moise: "Că Domnul m-a trimis să
fac toate lucrurile acestea şi că nu le fac eu de la mine,
veţi cunoaşte din aceea:
29. De vor muri
aceştia, cum moc toţi oamenii, şi de-i va ajunge aceeaşi
pedeapsă, care ajunge pe toţi oamenii, - atunci nu m-a trimis
Domnul.
30. Iar dacă Domnul va
face lucru neobişnuit, de-şi va deschide pământul gura sa
şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor şi corturile lor
şi tot ce au ei, şi dacă ei vor fi duşi de vii în
locuinţa morţilor, atunci să ştiţi că oamenii
aceştia au dispreţuit pe Domnul".
31. Cum a încetat el
să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pământul
sub aceia
32. Şi şi-a deschis
pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe
toţi oamenii lui Core şi toată averea;
33. Şi s-au pogorât ei
cu toate câte aveau de vii în locuinţa morţilor, i-a acoperit
pământul şi au pierit din mijlocul obştii.
34. Şi tot Israelul,
care era împrejurul lor, a fugit la strigătele lor, că ziceau:
"Să nu ne înghită şi pe noi pământul!"
35. A ieşit apoi foc
de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de
bărbaţi care au adus tămâie.
36. După aceea a
grăit Domnul cu Moise
şi a zis:
37. "Spune lui
Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelniţele cele de
aramă ale celor arşi şi focul străin să-l arunce
afară, căci s-au sfinţit cădelniţele păcătoşilor
acestora prin moartea lor.
38. Să le sfărâme
deci şi să le facă foi pentru acoperit jertfelnicul. Pentru
că le-au adus aceia înaintea Domnului, s-au sfinţit şi vor fi
semn pentru fiii lui Israel".
39. A luat deci Eleazar,
fiul preotului Aaron, cădelniţele cele de aramă, pe care
le aduseseră cei arşi, şi le-a prefăcut în foi pentru
acoperit jertfelnicul,
40. Ca să-şi
aducă aminte fiii lui Israel că nimeni din alt neam, care nu e din
seminţia lui Aaron, să nu se apropie să aducă
tămâiere înaintea Domnului, şi să nu fie ca şi Core
şi părtaşii lui, precum îi grăise Domnul prin Moise.
41. A doua zi însă
toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi a lui Aaron şi a zis: Voi
aţi omorât poporul Domnului.
42. Şi când s-a adunat
obştea împotriva lui Moise şi Aaron, aceştia s-au întors
către cortul adunării, şi iată norul l-a acoperit şi
s-a arătat slava Domnului.
43. Şi a venit Moise şi Aaron la cortul
adunării.
44. Atunci a grăit
Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
45.
"Depărtaţi-vă de obştea aceasta, că într-o
clipă o voi pierde". Iar ei au căzut cu faţa la pământ.
46. Şi a zis Moise către Aaron: "Ia-ţi
cădelniţa, pune în ea foc de pe jertfelnic, aruncă în ea
tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă
pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa Domnului şi a
început pedepsirea poporului".
47. Atunci Aaron a luat,
cum îi zisese Moise,
a alergat în mijlocul obştii şi iată se începuse moartea în
popor; şi a pus tămâia şi s-a rugat pentru popor;
48. Şi stând el între
morţi şi vii, a încetat bătaia.
49. Au murit atunci din
pedepsirea aceea paisprezece mii şapte sute de oameni, afară de cei
ce muriseră pentru răzvrătirea lui Core.
50. Iar după ce a
încetat pedepsirea, s-a întors Aaron la Moise, la uşa cortului adunării.
|