CAPITOLUL 27
Lege pentru moştenire. Iosua, fiul lui Navi, căpetenie în locul
lui Moise.
1. Atunci au venit fetele lui
Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, ale căror nume sunt
acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,
2. Şi au stat înaintea
lui Moise, a lui Eleazar preotul, înaintea
căpeteniilor şi înaintea întregii obşti, la uşa cortului
adunării, şi au zis:
3. "Tatăl nostru
a murit în pustie; el n-a fost din numărul celor care s-au ridicat
împotriva Domnului cu adunarea lui Core, ci a murit pentru păcatul
său şi feciori n-a avut.
4. De ce să piară
numele tatălui nostru din neamul lui, pentru că n-are fii? Dă-ne
şi nouă moşie între fraţii tatălui
nostru!"
5. Moise însă a adus cererea lor înaintea
Domnului;
6. Iar Domnul a zis către Moise:
7. "Drept au
grăit fetele lui Salfaad; dăruieşte-le şi lor
moştenire între fraţii tatălui lor şi trece-le lor
moşia tatălui lor.
8. Iar fiilor lui Israel
să le grăieşti şi să le spui: De va muri cineva,
neavând fiu, să daţi partea lui fiicei lui.
9. Iar de nu are nici
fiică, să daţi partea lui fraţilor lui.
10. De nu are însă
nici fraţi, să daţi partea lui fraţilor tatălui
lui.
11. Iar de nu are
tatăl său fraţi, să daţi partea lui rudeniei celei
mai de aproape din neamul lui, ca să moştenească ale lui. Aceasta să fie pentru fiii lui
Israel ca o hotărâre din lege, cum a poruncit Domnul lui Moise".
12. Apoi a zis Domnul
către Moise:
"Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adică pe
muntele Nebo, şi priveşte pământul Canaanului, pe care am
să-l dau fiilor lui Israel de moştenire.
13. Iar după ce-l vei
vedea, te vei adăuga şi tu la poporul tău, cum s-a
adăugat Aaron, fratele tău, pe muntele Hor.
14. Pentru că
v-aţi împotrivit poruncii Mele în pustiul Sinai, în vremea tulburării
obştii, ca să arătaţi înaintea ochilor lor sfinţenia
Mea la ape, adică la apele Meriba de la Cadeş, în pustiul
Sinai".
15. Moise însă a grăit Domnului şi a
zis:
16. "Domnul Dumnezeul
duhurilor şi a tot trupul să rânduiască peste obştea
aceasta un om,
17. Care să iasă
înaintea ei şi care să intre înaintea ei, care să-i ducă
şi să-i aducă, ca să nu rămână obştea
Domnului ca oile ce n-au păstor".
18. Iar Domnul a zis
către Moise:
"Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ţi
peste el mâna ta;
19. Apoi du-l înaintea
preotului Eleazar, înaintea a toată obştea şi dă-i
poveţe înaintea ochilor lor;
20. Dă-i din slava ta,
ca să-l asculte toată obştea fiilor lui Israel.
21. După aceea să
stea înaintea preotului Eleazar şi acesta va întreba de hotărârile
Domnului prin ajutorul Urimului: după cuvântul acestuia să
iasă şi după cuvântul acestuia să intre el şi
toţi fiii lui Israel cei împreună cu dânsul şi toată obştea".
22. Şi a făcut Moise cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: a luat pe
Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi a toată
obştea.
23. Apoi şi-a pus
peste el mâinile sale şi i-a dat poveţe, cum zisese Domnul prin Moise.
|