CAPITOLUL 23.
Cei ce sunt primiţi în adunarea Domnului.
l. "Scopitul şi
famenul să nu intre în obştea Domnului.
2. Fiul femeii desfrânate
să nu intre în obştea Domnului.
3. Amonitul şi Moabitul să nu intre în obştea
Domnului; nici al zecelea neam al lor în veci să nu intre în obştea
Domnului,
4. Pentru că nu v-au
întâmpinat cu pâine şi cu apă în cale, când veneaţi din Egipt,
şi pentru că ei au plătit împotriva ta pe Valaam, fiul lui
Beor, din Petorul Mesopotamiei,
ca să vă blesteme.
5. Dar Domnul Dumnezeul
tău n-a voit să asculte pe Valaam şi a prefăcut Domnul
Dumnezeul tău blestemul lui în binecuvântare pentru tine, pentru că
Domnul Dumnezeul tău te iubeşte.
6. Să nu le
doreşti pace şi fericire în toate zilele tale, în veci.
7. Să nu-ţi fie
scârbă de edomit căci acesta îţi este frate. Să
nu-ţi fie scârbă de egiptean, că ai fost străin în
pământul lui.
8. Copiii ce se vor
naşte acestora în al treilea neam pot intra în obştea
Domnului.
9. Când vei ieşi cu
război asupra duşmanilor tăi, fereşte-te de tot ce este
rău.
10. De va fi careva din ai
tăi necurat de ceea ce i s-a întâmplat noaptea, acela să iasă
afară din tabără şi să nu intre în
tabără,
11. Ci, după ce se va
face seară, să-şi spele trupul cu apă şi după
asfinţitul soarelui să intre în tabără.
12. Să ai afară
din tabără loc şi acolo să ieşi afară.
13. Afară de uneltele
tale, să mai ai şi o lopată şi, când vei vrea să
ieşi cu scaunul afară din tabără, să sapi o
groapă şi apoi să îngropi cu ea necurăţeniile
tale;
14. Că Domnul
Dumnezeul tău umblă prin tabăra ta, ca să te
izbăvească şi să-ţi dea pe vrăjmaşii
tăi în mâinile tale; de aceea tabăra ta să fie sfântă, ca
să nu vadă El la tine ceva de ruşine şi să Se
depărteze de la tine.
15. Să nu dai pe rob
în mâinile stăpânului său, când acela va fugi de la Stăpânul
său la tine;
16. Lasă-l să
trăiască la tine, lasă-l să locuiască în mijlocul
vostru, în locul ce-şi va alege, în una din cetăţile tale
unde-i va place; dar să nu-l strâmtorezi.
17. Să nu fie
desfrânată din fiicele lui Israel, nici desfrânat din fiii lui
Israel.
18. Câştigul de la
desfrânată şi preţul de pe câine să nu-l duci în casa
Domnului Dumnezeului tău pentru împlinirea oricărei
făgăduinţe, căci şi unul şi altul sunt urâciune
înaintea Domnului Dumnezeului tău.
19. Să nu dai cu
camătă fratelui tău nici argint, nici pâine, nici nimic din
câte se pot da cu camătă.
20. Celui de alt neam
să-i dai cu camătă; iar fratelui tău să nu-i dai cu
camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru
toate câte se fac de mâinile tale în pământul în care mergi ca să-l
iei în stăpânire.
21. De vei da
făgăduinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu
întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la
tine şi păcat vei avea asupra ta.
22. Iar de n-ai dat
făgăduinţă, nu va fi păcat asupra ta.
23. Ceea ce a ieşit
din gura ta să păzeşti şi să împlineşti
făgăduinţa pe care tu ai făcut-o de bună voie
Domnului Dumnezeului tău, şi de care ai grăit cu gura
ta.
24. De vei intra în via
aproapelui tău, poţi să mănânci poamă până ce
te vei sătura, dar în panerul tău să nu pui.
25. Şi când vei intra
în grâul aproapelui tău, rupe spice cu mâinile tale, iar secera să
n-o pui în ogorul aproapelui tău".
|