CAPITOLUL 2
Cântarea Anei. Creşterea lui Samuel şi răutatea fiilor lui
Eli.
l. S-a rugat deci Ana şi a
zis: "Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a
fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu şi gura mea s-a deschis larg
asupra vrăjmaşilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea
Ta.
2. Nimeni nu este sfânt ca
Domnul, căci nu e altul afară de Tine; şi nimeni nu e puternic
ca Dumnezeul nostru.
3. Nu vă
lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura
voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată
cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite.
4. Arcul celor
puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere.
5. Cei sătui vor munci pentru
pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va
naşte de şapte ori, iar cea cu copii mulţi va fi
neputincioasă.
6. Domnul omoară
şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi
iarăşi scoate.
7. Domnul
sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte;
El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel
sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu
cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului
sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.
8. Paşii
sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor
pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare.
9. Domnul va zdrobi pe cei
ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să
nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic
să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se
fălească cu bogăţia sa; ci cel ce voieşte să se
laude, cu aceea să se laude că ştie şi cunoaşte pe
Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul
pământului.
10. Domnul din
înălţimea cerului va tuna peste vrăjmaşii Săi, El va
judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor
noştri şi fruntea Unsului Său o va
înălţa".
11. Şi au lăsat pe Samuel
acolo, înaintea Domnului. Apoi
Elcana s-a dus la casa sa în Rama, iar copilul a rămas să
slujească Domnului sub povaţa preotului Eli.
12. Însă fiii lui Eli
erau oameni netrebnici. Ei
nu ştiau de Domnul,
13. Nici de datoria
preoţească faţă de popor. Când aducea cineva jertfă,
feciorul preotului venea în timpul când se fierbea carnea cu o
furculiţă în mână,
14. O vâra în căldare,
sau în blid, sau în tavă, sau în oală, şi ce prindea
furculiţa, aceea lua feciorul preotului. Aşa făceau ei cu
toţi Israeliţii care veneau acolo în Şilo.
15. Chiar şi înainte
de a arde grăsimea venea feciorul preotului şi zicea către cel
ce aducea jertfă: "Dă carne de friptură pentru preot,
căci el n-are să ia de la tine carne fiartă, ci dă-i-o
crudă".
16. Şi dacă
cineva zicea: "Lasă să se ardă mai întâi grăsimea,
cum se cuvine, şi apoi îţi vei lua cât îţi va pofti
sufletul", atunci el răspundea: "Ba nu, dă-mi chiar acum,
iar de nu, voi lua cu de-a sila".
17. şi păcatul
acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, căci ei depărtau
lumea de a mai aduce jertfă Domnului.
18. Iar copilul Samuel
slujea înaintea Domnului, îmbrăcat cu efod de în.
19. Meilul de deasupra i-l făcea mama sa şi
i-l aducea în fiecare an, când venea cu bărbatul ei să aducă
jertfa rânduită.
20. Şi a binecuvântat
Eli pe Elcana şi pe femeia lui şi a zis: "Să-ţi dea
ţie Domnul copii de la femeia aceasta în locul celui afierosit, pe care
tu l-ai dăruit Domnului!" Şi s-au dus ei la casa lor.
21. După aceea a
cercetat Domnul pe Ana şi ea a zămislit şi a mai născut
trei băieţi şi două fete, iar copilul Samuel creştea
înaintea Domnului.
22. Eli însă era tare
bătrân şi auzea de toată purtarea fiilor săi fată de
întreg Israelul şi că se culcau cu femeile celor ce se adunau la
uşa cortului adunării.
23. Şi le-a zis:
"Pentru ce faceţi voi asemenea lucruri, căci aud vorbe rele
despre voi de la tot poporul Domnului?
24. Nu, copiii mei, nu este
bună vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceţi aşa,
căci nu este bună vestea care o aud eu; voi
răzvrătiţi poporul Domnului.
25. Că de va
greşi omul faţă de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui
Dumnezeu; iar de va păcătui cineva faţă de Domnul, atunci
cine va mijloci pentru el?" Dar ei nu ascultau spusele tatălui lor,
căci Domnul hotărâse să-i dea morţii.
26. Iar copilul Samuel
creştea mereu cu vârsta şi era iubit şi de Dumnezeu şi de
oameni.
27. În vremea aceea a venit
la Eli un om al lui Dumnezeu şi i-a zis: "Aşa
grăieşte Domnul: Nu M-am arătat Eu oare casei tatălui
tău când erau ei încă în Egipt, în casa lui Faraon?
28. Şi nu l-am ales Eu
oare din toate seminţiile lui Israel să-Mi fie preot, ca să aprindă tămâie
şi să poarte efod înaintea Mea? Şi nu am dat Eu oare casei tatălui
tău din toate jertfele ce se frig pe foc de fiii lui Israel?
29. Pentru ce dar voi
călcaţi în picioare jertfele Mele şi prinoasele Mele de pâine, pe care le-am poruncit Eu pentru
locaşul Meu,
şi pentru ce tu ţii mai mult la fiii tăi decât la Mine, îngrăşându-i pe ei cu toată
pârga poporului Meu
Israel?
30. De aceea aşa zice
Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioară: Casa ta şi casa
tatălui tău va umbla nestrămutat înaintea feţei Mele în veac; dar acum Domnul zice: Să nu
mai fie aşa, căci Eu preamăresc pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi ruşinaţi.
31. Iată vin zile când
Eu voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui
tău, încât să nu mai fie bătrân în casa ta
niciodată.
32. Şi tu vei vedea casa Mea ca un duşman pentru tine, deşi
Domnul va milui pe Israel şi nu va mai fi în casa ta bătrân în
toate zilele.
33. Nu voi depărta pe
toţi ai tăi de la jertfelnicul Meu, ca să chinuiesc ochii tăi şi
să apăs sufletul tău; dar toţi urmaşii casei tale
vor muri la mijlocul anilor lor.
34. Şi iată un
semn pentru tine, care se va petrece cu cei doi fii ai tăi, Ofni şi
Finees: amândoi vor muri în aceeaşi zi.
35. Şi-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va
purta după inima Mea
şi după sufletul Meu; şi casa lui o voi întări şi
va umbla el înaintea Unsului Meu în toate zilele;
36. Şi tot cel
rămas din casa ta va veni să se închine lui pentru o gheră de
argint şi pentru o bucăţică de pâine, şi va zice:
"Numără-mă la vreuna din slujbele levitice, ca să
pot mânca o bucată de pâine!"
|