CAPITOLUL 14
Vitejia lui Ionatan.
l. Într-o zi Ionatan, fiul lui
Saul, a zis către tânărul care purta armele sale: "Hai să
trecem la ceata Filistenilor, care e dincolo", iar tatălui său
nu i-a spus de aceasta.
2. Saul însă se afla
la marginea Ghibeii, sub rodiul cel din Migron; cu el era o ceată ca de şase
sute de oameni.
3. Şi Ahia, fiul lui
Ahituv, fratele lui Icabod, fiul lui Finees, feciorul lui Eli, preotul
Domnului din Şilo, purta efodul. Poporul însă nu ştia că
Ionatan plecase.
4. Strâmtoarea prin care
căuta Ionatan să se strecoare spre ceata Filistenilor trecea
printre nişte stânci ascuţite; numele uneia era Boţeţ
şi numele alteia era Sene;
5. O stâncă se ridica
la miazănoapte, spre Micmaş; cealaltă la miazăzi, spre
Ghibeea.
6. Atunci a zis Ionatan
către tânărul care purta armele sale: "Hai să trecem la
aceşti netăiaţi împrejur; poate ne va ajuta Domnul, căci
pentru Domnul nu e greu să izbăvească şi prin
puţini, ca şi prin mulţi".
7. Cel ce purta armele a
răspuns: "Fă tot ce-ţi spune inima; mergi unde vrei
şi iată eu sunt cu tine".
8. Iar Ionatan a zis:
"Bine, atunci hai la acei oameni şi să ne arătăm
către ei.
9. Dacă ei ne vor
zice: Staţi până vom veni la voi, vom rămâne pe loc şi nu
ne vom sui la ei;
10. Iar de ne vor zice:
Suiţi-vă la noi, atunci ne vom sui, căci Domnul i-a dat în
mâinile noastre şi acesta va fi semnul pentru noi".
11. Când au apărut ei
amândoi în văzul cetei Filistenilor, atunci Filistenii au zis:
"Iată Evreii ies din peşterile în care s-au
ascuns".
12. Apoi oamenii din ceata
Filistenilor au strigat către Ionatan şi către cel ce-i purta
armele sale şi a zis: "Suiţi-vă la noi, că avem
să vă spunem ceva". Atunci Ionatan a zis către
purtătorul lui de arme: "Vino după mine, că Domnul i-a
dat în mâinile lui Israel".
13. Şi a început
Ionatan să se urce, căţărându-se cu mâinile şi cu
picioarele, şi cel ce-i purta armele se căţăra după
el. Şi au căzut Filistenii înaintea lui, iar cel ce purta armele în
urma lui le da cele din urmă lovituri.
14. Şi au căzut
în acest atac dintâi, săvârşit de Ionatan şi de
purtătorul lui de arme ca la douăzeci de oameni, pe o bucată
de loc cât o jumătate de pogon, atât cât pot să are doi boi într-o
zi.
15. Atunci s-a făcut
învălmăşeală în tabăra din câmp şi în tot
poporul; rândurile dinainte ce pustiau ţara s-au umplut de frică
şi nu voiau să se lupte; toată ţara s-a cutremurat
şi i-a cuprins frică mare de la Domnul.
16. Atunci străjile
lui Saul din Ghibeea lui Veniamin au văzut că mulţimea se
împrăştie şi fuge încolo şi încoace.
17. Saul a zis către
oamenii care erau cu el: "Căutaţi şi vedeţi care din
ai noştri a plecat". Şi au căutat şi iată nu
erau Ionatan şi purtătorul lui de arme.
18. A zis Saul către
Ahia: "Adu chivotul lui Dumnezeu", căci chivotul lui Dumnezeu
în vremea aceea era cu fiii lui Israel.
19. Şi pe când
grăia încă Saul cu preotul, tulburarea din tabăra Filistenilor
se lăţea şi creştea din ce în ce mai mult. Atunci Saul a
zis către preot: "Încrucişează-ţi
mâinile!"
20. Şi a strigat Saul
şi tot poporul care era cu el şi au venit la locul luptei şi
iată acolo sabia fiecăruia era ridicată asupra aproapelui
său şi tulburarea era foarte mare.
21. Atunci şi Evreii,
care mai dinainte erau la Filisteni şi care umblau pretutindeni în
tabăra lor, s-au unit cu Israeliţii cei ce erau cu Saul şi
Ionatan;
22. Şi toţi
Israeliţii care se ascunseseră în muntele lui Efraim, auzind
că Filistenii au fugit, s-au unit de asemenea cu ai lor la
luptă.
23. Şi a izbăvit
Domnul în ziua aceea pe Israel; lupta se întinsese însă până la
Bet-Aven. Şi tot poporul care era cu Saul era ca la zece mii de
bărbaţi; şi se da război în toate cetăţile din
muntele lui Efraim.
24. În ziua aceea s-au
obosit oamenii din Israel. Iar Saul a pus poporul să jure, zicând:
"Blestemat tot cel ce va mânca până seara, până când eu îmi
voi răzbuna pe vrăjmaşii mei". De aceea nimeni din popor
n-a gustat hrană,
25. Ci s-a dus tot poporul
în pădure, şi acolo intr-o poiană era miere.
26. Şi a intrat
poporul în pădure şi a zis: "Iată curge miere". Dar
nimeni nu şi-a dus mâna spre gura sa, căci poporul se temea de
blestem.
27. Ionatan însă nu
auzise de jurământul pe care-l pusese tatăl său pe popor;
şi, întinzând vârful toiagului ce-l avea în mână, l-a muiat într-un
fagure de miere şi, întorcându-l cu mâna spre gura sa, i s-au luminat
ochii.
28. Atunci unul din popor
i-a spus: "Tatăl tău a pus jurământ asupra poporului,
zicând: Blestemat să fie cel ce va gusta astăzi hrană, şi
de aceea poporul e istovit".
29. Dar Ionatan a zis:
"Tatăl meu a tulburat ţara. Iată mie mi s-au luminat
ochii când am gustat puţin din această miere.
30. De ar fi mâncat
astăzi poporul din prăzile ce s-au găsit la vrăjmaşii
lor, oare n-ar fi fost mai mare înfrângerea Filistenilor?"
31. În ziua aceea au
bătut pe Filisteni de la Micmaş până la Aialon, dar poporul se
istovise peste măsură.
32. Şi s-a aruncat
poporul asupra prăzilor şi a luat oi şi boi şi vitei
şi au junghiat pe pământ şi au mâncat oamenii carne cu
sânge.
33. Şi i s-a vestit
lui Saul, zicându-i-se: "Iată poporul a greşit înaintea
Domnului, mâncând carne cu sânge". Atunci Saul a zis: "Voi aţi
greşit. Prăvăliţi acum aici spre mine o piatră
mare".
34. Apoi a zis Saul:
"Treceţi prin popor şi ziceţi-i: "Să-şi
aducă fiecare la mine boul său şi oaia şi să
înjunghiaţi aici şi să mâncaţi, şi să nu greşiţi
înaintea Domnului mâncând carne cu sânge". Şi toţi din popor
şi-au adus cu mâna sa fiecare boul său, noaptea, şi l-au
junghiat acolo.
35. Şi a zidit Saul
jertfelnic Domnului; acesta a fost cel dintâi jertfelnic făcut de el
Domnului.
36. Atunci a zis Saul:
"Hai după Filisteni noaptea aceasta şi să-i
prădăm până dimineaţa şi să nu lăsăm
din ei nici un om". Iar
ei au zis: "Fă tot ce este bine în ochii tăi". Preotul
însă a zis: "Să ne apropiem aici de Dumnezeu!"
37. Şi a întrebat Saul
pe Dumnezeu: "Să merg eu oare după Filisteni? Îi vei da, oare, pe ei în mâinile lui
Israel?" Dar El nu i-a răspuns în ziua aceea.
38. Atunci Saul a zis:
"Să vină aici toate căpeteniile poporului şi voi
căuta să aflu asupra cui este păcatul acum.
39. Că viu este
Domnul, Cel ce a izbăvit pe Israel, că de va fi chiar asupra lui
Ionatan, fiul meu, apoi şi el va muri. Dar nimeni din tot poporul nu i-a
răspuns.
40. Şi a zis Saul
către toţi Israeliţii: "Staţi voi de o parte iar eu
şi Ionatan, fiul meu, vom sta de altă parte". Şi a
răspuns poporul lui Saul: "Fă ce este bine în ochii
tăi!" Apoi Saul a zis: "Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru
ce n-ai răspuns Tu acum robului Tău? Dacă vina este asupra mea
sau asupra fiului meu Ionatan, Domnul Dumnezeul lui Israel, fă să
iasă Urim, dacă vina este asupra poporului Tău Israel, fă
să iasă Tumim.
41. Şi sorţul a
căzut pe Saul şi pe Ionatan, iar poporul a ieşit drept.
42. Atunci Saul a zis:
"Aruncaţi sorţi asupra mea şi asupra lui Ionatan, fiul
meu, şi pe cine-l va arăta Domnul, acela să moară". Poporul însă a zis: "Să
nu fie aşa!" Dar Saul a stăruit în hotărârea sa, şi
au aruncat sorţi asupra sa şi a lui Ionatan, fiul lui, şi a
căzut sorţul pe Ionatan.
43. Atunci Saul a zis către
Ionatan: "Spune-mi ce ai făcut?" Iar Ionatan i-a răspuns
şi a zis: "Doar am gustat puţină miere cu vârful
toiagului pe care îl aveam în mână şi iată trebuie să
mor".
44. Iar Saul a zis:
"Aşa şi aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi
încă şi mai mult să-mi facă, dacă nu vei muri
astăzi, Ionatane!"
45. Dar poporul a zis
către Saul: "Să moară oare Ionatan care a adus o
izbăvire aşa de minunată poporului! Să nu fie aceasta!
Viu este Domnul, nici un păr din capul lui nu va cădea, pentru
că el cu Dumnezeu a lucrat astăzi!" Şi a izbăvit
poporul pe Ionatan şi el n-a murit.
46. Şi s-a întors Saul de la
urmărirea Filistenilor, iar Filistenii s-au dus la locul lor.
47. Astfel şi-a
întărit Saul domnia sa peste Israel şi s-a luptat cu toţi
vrăjmaşii de primprejur: cu Moab şi Amoniţii, cu Edom, cu regii din
Ţoba şi cu Filistenii şi pretutindeni, împotriva oricui a
mers, a avut izbândă.
48. Şi şi-a
rânduit oaste, a bătut pe Amalec şi a izbăvit pe Israel din
mâinile jefuitorilor săi.
49. Fiii lui Saul erau: Ionatan,
Iesui şi Melchişua;
iar numele celor două fiice ale sale erau: Merob, numele celei mai mari, şi Micol, numele celei mai mici.
50. Iar numele femeii lui
Saul era Ahinoam, fiica lui Ahimaaţ, iar numele căpeteniei
oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.
51. Chiş era
tatăl lui Saul, Ner era tatăl lui Abner, fiul lui Abiel.
52. În tot timpul domniei lui Saul
s-au dus războaie crâncene cu Filistenii. Când Saul vedea vreun om
voinic şi războinic, îl lua la el.
|