CAPITOLUL 5
David rege peste tot Israelul.
l. Atunci au venit toate
triburile lui Israel la David în Hebron şi au zis:
2. "Iată, noi
suntem oasele tale şi carnea ta. Încă de pe când Saul domnea peste
noi, tu ai povăţuit pe Israel şi Domnul a zis către tine:
Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi
povăţuitorul lui Israel".
3. Au venit toţi
bătrânii lui Israel la rege în Hebron şi a încheiat cu ei regele
David legământ în Hebron, înaintea Domnului; şi au uns pe David
rege peste tot Israelul.
4. David însă era ca
de treizeci de ani când s-a făcut rege şi a domnit patruzeci de
ani.
5. în Hebron a domnit peste
Iuda şapte ani şi şase luni, iar în Ierusalim a domnit
treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi peste Iuda.
6. Atunci au pornit regele
şi oamenii lui la Ierusalim, împotriva Iebuseilor, locuitorii
ţării aceleia. Dar aceştia au zis către David: "Nu
vei intra aici, căci te vor goni orbii şi şchiopii care zic:
David nu va intra aici!"
7. David însă a luat
cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David.
8. Şi a zis David în
ziua aceea: "Tot cel ce va ucide pe Iebusei să lovească cu
lancea şi pe şchiopii şi pe orbii care urăsc sufletul lui
David". De aceea se şi zice: "Orbul şi şchiopul nu
vor intra în casa Domnului!"
9. Atunci s-a mutat David
în cetate şi a numit-o cetatea lui David; şi a făcut
întărituri de jur împrejur, de la Milo şi până înăuntru.
10. Şi a
propăşit David şi s-a înălţat, şi Domnul
Dumnezeul Savaot era cu el.
11. În vremea aceea a
trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemn de cedru, tâmplari,
pietrari şi zidari, şi aceştia au făcut casă lui
David.
12. Şi a înţeles
David că Domnul l-a întărit rege peste Israel şi a
înălţat regatul său din pricina poporului său
Israel.
13. Şi şi-a mai
luat David femei şi concubine din Ierusalim, după ce a venit din
Hebron.
14. Şi i s-au mai
născut lui David fii şi fiice. Iată şi numele celor ce i
s-au născut în Ierusalim: Şamua şi Şobab, Natan şi
Solomon;
15. Ibhar şi
Elişua, Nefeg şi Iafia;
16. Elişama, Eliada
şi Elifelet; Samae, Iesivat, Natan, Galamaan, Ievaar, Teisus, Elfalat,
Naged, Nafec, Ionatan, Leasamis, Baalimat şi Elifaat.
17. Iar dacă au auzit
Filistenii că David a fost uns rege peste Israel, s-au ridicat
Filistenii cu toţii să caute pe David. Auzind însă David, s-a dus în
cetate;
18. Iar Filistenii au venit şi s-au
aşezat în valea Refaim.
19. Şi a întrebat
David pe Domnul, zicând: "Să mă duc oare împotriva
Filistenilor? Îi vei da Tu,
oare, în mâinile mele?" "Du-te, a zis Domnul către David, căci Eu voi da pe
Filisteni în mâinile tale!"
20. Atunci s-a dus David la
Baal-Peraţim şi i-a lovit acolo şi a zis David: "Domnul a
măturat pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca şi cum i-ar fi
luat apa". Şi de aceea s-a şi dat locului aceluia numele de Baal-Peraţim.
21. Filistenii însă
şi-au lăsat acolo idolii lor, iar David şi oamenii săi
i-au luat şi a poruncit să-i ardă cu foc.
22. Dar Filistenii au
năvălit iarăşi şi s-au aşezat în valea
Refaim.
23. David a întrebat din
nou pe Domnul, zicând: "Să mă duc oare împotriva Filistenilor
şi îi vei da Tu oare în mâinile mele?" "Să nu ieşi înaintea lor, i-a
răspuns El, ci i-ai pe la spate şi înaintează spre ei dinspre
dumbrava murelor;
24. Şi când vei auzi
un zgomot, ca şi cum ar veni pe vârful arborilor dumbrăvilor,
atunci să porneşti, căci atunci a pornit Domnul înaintea ta,
ca să lovească oştirea Filistenilor".
25. Şi a făcut
David cum i-a poruncit Domnul şi a lovit pe Filisteni de la Ghibeon
până la Ghezer.
|