CAPITOLUL 4
Minunile Lui Elisei.
1. În vremea aceea o femeie a unuia
din fiii proorocilor striga către Elisei, zicând: "Robul tău,
bărbatul meu a murit şi tu ştii că robul tău era om
cu temere de Domnul. Acum însă iată că au venit datornicii
să ia. robi pe amândoi fiii mei!"
2. Elisei însă i-a
zis: "Ce să-ţi fac? Spune-mi ce ai tu în casă?" Iar
ea a răspuns: "Roaba ta n-are în casă nimic, afară de un
vas cu untdelemn".
3. A zis Elisei: "Mergi şi împrumută vase din altă
parte, pe la toţi vecinii tăi.
4. Ia vase goale cit de
multe şi apoi intră şi-ţi încuie uşa după tine
şi după fiii tăi; apoi toarnă untdelemn în toate vasele
acelea şi pe cele pline dă-le la o parte".
5. Şi ducându-se ea de
la dânsul a încuiat uşa după sine şi după fiii săi;
şi aceştia îi dădeau vasele şi ea le umplea.
6. Iar dacă s-au
umplut vasele, a zis ea către fiul său: "Mai dă-mi un vas". El însă a zis: "Nu mai sunt
vase". Şi untdelemnul a încetat să curgă.
7. Şi venind, ea a
spus omului lui Dumnezeu, iar acesta a zis: "Du-te şi vinde
untdelemnul şi-ţi plăteşte datoriile tale, iar cu ceea ce
va rămâne, cu aceea vei trăi tu cu fiii tăi".
8. Într-una din zile a
venit Elisei la Şunem şi acolo o femeie bogată l-a poftit la
masă şi după aceea, ori de câte ori trecea pe acolo, totdeauna
se abătea să mănânce.
9. Şi a zis aceasta
către bărbatul său: "Eu ştiu că omul lui
Dumnezeu care trece mereu pe aici este sfânt;
10. Să-i facem dar un mic foişor sus
şi să-i punem acolo un pat, o masă, un scaun şi un
sfeşnic şi, când va veni pe la noi, să se ducă
acolo".
11. Venind deci Elisei
într-o zi acolo şi intrând în foişor, s-a culcat acolo.
12. Şi a zis
către Ghehazi, sluga sa: "Cheamă pe Şunamiteanca
aceasta!" Şi a chemat-o şi ea a stat înaintea lui.
13. Apoi a zis lui Ghehazi:
"Zi-i: Iată tu te îngrijeşti atâta de noi. Ce să-ţi facem? Nu cumva ai
nevoie să vorbim pentru tine cu regele sau cu căpetenia
oştirii?" Iar ea a zis: "Nu, căci trăiesc în pace în
mijlocul poporului meu".
14. Zis-a iarăşi
Elisei către Ghehazi: "Atunci ce să-i fac?" Iar Ghehazi a
răspuns: "Iată, n-are nici un copil şi bărbatul ei
este bătrân".
15. Şi a zis Elisei:
"Cheam-o încoace!" Şi a chemat-o şi ea a stat în
uşă.
16. Iar Elisei a zis:
"La anul pe vremea asta vei ţine în braţe un fiu". Ea a
răspuns: "Nu, omule al lui Dumnezeu şi stăpânul meu, nu
amăgi pe roaba ta!"
17. Dar femeia aceea a
zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a
născut un fiu, după cum îi spusese Elisei.
18. Crescând acel copii,
s-a dus întruna din zile la tatăl său, la secerători.
19. Şi a zis
către tatăl său: "Vai, mă doare capul!" Iar
acesta a zis către o slugă: "Du-l la mama lui!"
20. Şi l-a luat
şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la
amiază şi a murit.
21. Atunci ea s-a dus
şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo
şi a ieşit.
22. Apoi a chemat pe
bărbatul său şi a zis: "Trimite-mi o slugă şi o
asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi
mă întorc îndată".
23. Bărbatul a zis: "De
ce să te duci la el? Astăzi nu este nici lună nouă, nici
zi de odihnă". Ea a zis: "Fii pe pace!"
24. Şi punând
şaua pe asină, a zis către sluga sa: "Ia-o şi
porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până
nu-ţi voi spune eu!"
25. Şi pornind, s-a
dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o
omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghehazi:
"Asta este şunamiteanca aceea!
26. Aleargă întru
întâmpinarea ei şi întreab-o: Eşti sănătoasă?
Şi bărbatul tău e sănătos? Şi copilul tău
e sănătos?"
27. Şi ea a
răspuns: "Sunt sănătoşi!" Iar dacă a ajuns
pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghehazi a
venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: "Las-o,
căci este cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de
mine şi nu mi-a arătat".
28. Iar ea a zis: "Au
cerut-am eu fiu de la domnul meu? N-am zis eu oare, nu amăgi pe roaba
ta?"
29. Atunci Elisei a zis
către Ghehazi: "Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu
în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai
bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu
pe faţa copilului!"
30. Iar mama copilului a
zis: "Pe cât este de adevărat că Domnul este viu, cum este viu
şi sufletul tău, tot aşa este de adevărat că nu te
voi lăsa!"
31. Atunci el s-a
sculat şi s-a dus după dânsa. Ghehazi însă s-a dus înaintea
lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas,
nici răspuns. Şi
a ieşit Ghehazi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând:
"Copilul nu se trezeşte!"
32. Intrând Elisei în
casă, a văzut copilul mort, întins în patul său.
33. Şi după ce a
intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului.
34. Apoi s-a ridicat
şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele
lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui
şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului.
35. Sculându-se apoi,
Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea
s-a dus şi s-a întins iar peste copil. şi a strănutat copilul
de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii.
36. Atunci a chemat pe Ghehazi
şi i-a zis: "Cheamă pe şunamiteanca aceea!" Şi
acela a chemat-o şi, venind ea, i-a zis: "Ia-ţi
copilul!"
37. Iar ea apropiindu-se, a
căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi
şi-a luat copilul şi a ieşit.
38. Iar Elisei s-a întors
la Ghilgal şi era foamete în pământul acela şi fiii
proorocilor şedeau înaintea lui. Şi a zis Elisei slugii sale:
"Pune căldarea cea mare şi fierbe ceva pentru fiii
proorocilor".
39. Iar unul dintr-înşii,
ieşind la câmp să adune verdeţuri, a găsit o
buruiană sălbatică, agăţătoare, a cules din ea
roade o poală plină şi, venind, le-a aruncat în căldarea
cu fiertură, fără să le cunoască.
40. Apoi le-a dat să
mănânce. Dar îndată ce au început a mânca, au strigat: "Omul
lui Dumnezeu, în căldare este moarte!" şi n-au mai putut
să mănânce.
41. Iar el a zis:
"Aduceţi făină!" Şi a presărat-o în
căldare şi a zis către Ghehazi: "Dă oamenilor
să mănânce!" şi n-a mai rămas în căldare nimic
vătămător.
42. Tot pe atunci a venit
un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă
de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de
grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: "Daţi oamenilor
să mănânce!"
43. Iar sluga sa a zis:
"Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?" Zis-u Elisei:
"Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul:
Se vor sătura şi va mai şi rămâne".
44. Şi a dat şi
s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul
Domnului.
|