CAPITOLUL 14
Femeile şi fiii lui David. Biruinţa lui David asupra
Filistenilor.
l. În vremea aceea a trimis
Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemne de cedru şi pietrari
şi dulgheri, ca să-i ridice casa.
2. Când a aflat David
că l-a întărit Domnul rege peste Israel, că domnia lui a fost
înălţată sus pentru poporul său Israel,
3. Şi-a luat încă
alte femei din Ierusalim şi i s-au mai născut lui David fii şi
fiice.
4. Iată numele celor
ce i s-au născut în Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan şi
Solomon;
5. Ibhar, Elişua
şi Elifelet;
6. Nogah, Nefeg şi
Iafia;
7. Elişama, Beeliada
şi Elifelet.
8. Auzind însă Filistenii
că David a fost uns rege peste tot Israelul, s-au ridicat ei toţi
să caute pe David. Şi auzind David de aceasta, a ieşit
înaintea lor.
9. Iar Filistenii au venit
şi s-au aşezat în valea Refaim.
10. Atunci a întrebat David
pe Dumnezeu, zicând: "Să merg eu oare contra Filistenilor şi-i
vei da Tu în mâna mea?" Şi
Domnul i-a răspuns: "Mergi, că îi voi da în mâna ta!"
11. Şi s-au dus ei în
Baal-Peraţim şi acolo i-a lovit David; apoi David a zis:
"Dumnezeu a zdrobit pe vrăjmaşi cu mâna mea, ca pe o
surpătură de apă". De aceea au şi dat văii
aceleia numele de Baal- Peraţim.
12. Filistenii şi-au
lăsat acolo zeii, iar David i-a adunat şi i-a ars cu foc.
13. Şi au venit iarăşi
Filistenii şi au tăbărât în vale.
14. Iar David a întrebat
din nou pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a zis: "Nu te duce de-a dreptul
asupra lor; abate-te de la ei şi te du asupra lor pe la dumbrava
duzilor;
15. Şi când vei auzi
zgomot ca de paşi prin vârful duzilor, atunci să intri în
luptă, căci a ieşit Dumnezeu înaintea ta, ca să bată
tabăra Filistenilor".
16. Şi a făcut
David cum îi poruncise Dumnezeu; şi a lovit tabăra Filistenilor de
la Ghibeon până la Ghezer.
17. Atunci a răsunat
numele lui David prin toate ţările dimprejur şi l-a făcut
Domnul înfricoşător pentru toate popoarele vecine.
|