CAPITOLUL 13
Abia, regele Iudei. Războiul lui cu Ieroboam, regele lui Israel.
1. Abia a început să
domnească peste Iuda în anul al optsprezecelea al domniei lui
Ieroboam.
2. Şi a domnit trei
ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca şi era fiica lui Uriel din Ghibea
şi a fost război şi între Abia şi Ieroboam.
3. Abia a început
războiul cu o armată numai de oameni viteji, adică de patru
sute de mii de oameni aleşi. Iar Ieroboam a ieşit împotriva lui la
luptă cu opt sute de mii de oameni, tot numai oameni aleşi şi
viteji.
4. Abia cu armata sa s-a
aşezat pe vârfui muntelui Ţemaraim, unul dintre munţii lui
Efraim şi a zis: "Ascultaţi-mă, Ieroboame şi voi
toţi Israeliţii.
5. Nu ştiţi voi,
oare, că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David domnia peste Israel
în veci, lui şi fiilor lui, prin legământ veşnic?
6. Dar s-a sculat Ieroboam,
fiul lui Nabat, care era rob la Solomon, fiul lui David, şi s-a
răzvrătit împotriva stăpânului său.
7. Atunci s-au strâns
împrejurul lui oameni netrebnici, oameni înrăiţi şi s-au
îndârjit împotriva lui Roboam, fiul lui Solomon; iar Roboam era tânăr
şi cu inima fricoasă şi n-a putut să li se
împotrivească.
8. Voi şi acum
ziceţi că puteţi să vă împotriviţi regatului
Domnului, care se află în mina fiilor lui David, pentru că
sunteţi o mulţime mare de popor şi aveţi viţei de
aur, pe care vi i-a făcut Ieroboam, ca dumnezei.
9. N-aţi izgonit voi
oare pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe leviţi,
şi nu v-aţi făcut voi oare singuri preoţi după pilda
popoarelor din celelalte ţări? La voi, oricine vine să se
curăţească cu un viţel şi cu şapte berbeci, se
face preot celui ce nu este dumnezeu.
10. Iar la noi Domnul este
Dumnezeul nostru; noi nu L-am părăsit şi slujbele cele
către Domnul le fac preoţii, care sunt dintre fiii lui Aaron
şi leviţii, care sunt la slujba de strajă.
11. Ei fac să se
ridice în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară fum de
arderi de tot către Domnul, cum şi fum de tămâieri bine
mirositoare; şi aşează în rânduri pâinile punerii înainte pe
masa cea curată şi aprind policandrele cele de aur şi
candelele lui, ca să ardă în fiecare seară, pentru că noi
păzim legea Domnului Dumnezeului nostru, iar voi L-aţi
părăsit.
12. Şi iată, noi
avem în fruntea noastră pe Dumnezeu şi pe preoţii Lui şi
trâmbiţele cele răsunătoare, ca să răsune cu vuiet
mare împotriva voastră. Fii ai lui Israel, să nu vă
luptaţi cu Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, că nu
veţi avea nici un spor".
13. Dar Ieroboam a trimis o
ceată mare de oameni care stau la pândă, să
învăluiască pe Iuda şi să le cadă în spate, aşa
că ei se aflau în faţa lui Iuda, iar cei de la pândă în
spatele lui.
14. Dar Iudeii au prins de
veste aceasta şi au început lupta şi în faţă şi în
spate şi au strigat către Domnul, iar preoţii au
trâmbiţat din trâmbiţe.
15. Atunci au ridicat
Iudeii strigăt mare. Dar când Iudeii au ridicat strigătul, Dumnezeu
a lovit pe Ieroboam şi pe toţi Israeliţii în faţa lui
Abia şi a lui Iuda.
16. Şi au fugit fiii lui
Israel din faţa celor din Iuda şi Dumnezeu i-a dat în mâinile
lor.
17. Iar Abia dimpreună
cu poporul lui le-a dat o lovitură puternică şi au căzut
morţi din Israel cinci sute de mii de oameni aleşi.
18. Atunci s-au smerit fiii
lui Israel, iar fiii lui Iuda s-au făcut puternici, pentru că au
nădăjduit în Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
19. Abia l-a fugărit
din urmă pe Ieroboam şi i-a luat cetăţile Betelul cu
satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui.
20. După aceea
Ieroboam n-a mai avut putere să se împotrivească în toate zilele
lui Abia. Şi l-a
lovit Domnul şi a murit.
21. Iar Abia s-a
întărit. El şi-a luat paisprezece femei şi a născut cu
ele douăzeci şi doi de băieţi şi şaisprezece
fete.
22. Celelalte fapte ale lui Abia,
purtările sale şi vorbele sale sunt scrise în amintirile lui Ido
proorocul.
|