CAPITOLUL 22
Pieirea lui Ohozia.
1. În locul lui locuitorii
Ierusalimului au făcut rege pe Ohozia, fiul cel mai mic al lui,
fiindcă pe toţi fiii cei mai mari îi ucisese mulţimea care
venise cu Arabii la tabără. Astfel s-a făcut rege Ohozia, fiul
lui Ioram, regele Iudei.
2. Ohozia era de
douăzeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit în
Ierusalim un an. Pe mama lui o chema Atalia şi era fiica lui Omri.
3. El de asemenea a mers pe
drumul casei lui Ahab, pentru că a avut pe mama lui sfătuitoare la
fapte nelegiuite.
4. De aceea a făcut el
lucruri care nu erau plăcute ochilor Domnului, ca şi casa lui Ahab;
pentru că pe casa aceasta a avut-o el de sfătuitor după
moartea tatălui său, spre pieirea lui.
5. După sfatul lor, a
plecat cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, la război împotriva
lui Hazael, regele Siriei, în Ramotul din Galaad. Atunci arcaşii sirieni
au rănit pe Ioram.
6. Acesta, ca să se lecuiască
de rănile ce căpătase la Ramot, când s-a luptat cu Hazael,
regele Siriei, s-a întors înapoi la Izreel. Şi Ohozia, fiul lui Ioram,
regele Iudei, s-a dus şi el la Izreel, ca să vadă pe Ioram,
fiul lui Ahab, pentru că acela era bolnav.
7. Cu voia lui Dumnezeu
şi spre pieirea lui a venit Ohozia la Ioram, căci, după
sosirea lui aici, a plecat cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimşi,
pe care-l unsese Domnul pentru stârpirea casei lui Ahab.
8. Astfel pe când Iehu aducea
la îndeplinire judecata care era asupra casei lui Ahab, a găsit şi
pe căpeteniile lui Iuda şi pe fiii fraţilor lui Ohozia, care-i
slujeau, şi i-a ucis.
9. Apoi Iehu a poruncit
să caute şi pe Ohozia şi l-au prins pe când el se ascundea în
Samaria, l-au adus la Iehu şi l-au ucis şi l-au înmormântat,
căci ziceau: "Este fiul lui Iosafat care a căutat pe Domnul
din toată inima sa". şi n-a rămas în casa lui Ohozia
nimeni care să poată domni,
10. Căci Atalia, mama
lui Ohozia, văzând că a murit fiul ei, s-a sculat şi a stârpit
toată sămânţa de rege din casa lui Iuda.
11. Dar Ioşeba, fiica
regelui Ioram, a pus mâna pe Ioaş, fiul lui Ohozia" l-a scos din
mijlocul fiilor regelui, care aveau să fie ucişi şi l-a ascuns
pe el şi pe doica lui în odaia de dormit. Şi astfel Ioşeba,
fiica regelui Ioram, femeia lui Iehoiada preotul şi sora lui Ohozia, a
ascuns pe Ioaş din fata Ataliei, şi nu l-a omorât.
12. Şi l-au ţinut
ei ascuns în templul lui Dumnezeu şase ani; iar peste ţară a
domnit Atalia.
|