CAPITOLUL 4
Vrăjmaşii lui Iuda împiedică zidirea templului.
1. Auzind vrăjmaşii lui
Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc
templu Domnului Dumnezeului lui Israel,
2. Au venit la Zorobabel
şi au zis către el: "Să zidim şi noi cu voi, pentru
că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru
şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele
Asiriei, care ne-a adus aici".
3. Iar Zorobabel, Iosua
şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis:
"Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu
Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului
lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor".
4. Atunci poporul
jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi
să-l împiedice de la zidire,
5. Cumpărând contra
lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor
în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui
Darie, regale Perşilor.
6. Şi sub domnia lui
Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere
împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului.
7. Şi în zilele lui
Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi
tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi
scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba
aramaică.
8. Şi sfetnicul Rehum
cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe
următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului:
9. "Atunci Rehum,
cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi
tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii,
Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii,
10. Elamiţii şi
celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a
strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei
şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele
Artaxerxe...".
11. Iată copia de pe
scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: "Slugile tale,
oamenii de dincolo de Eufrat...
12. Cunoscut să fie
regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la
Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi
fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit.
13. Şi să mai
ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi
zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir,
nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale.
14. Şi fiindcă
noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să
vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui:
15. Să se caute în
cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei
găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate
răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi
ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din
care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta.
16. De aceea noi
înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va
isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea
stăpânire peste râu".
17. Iar regele a trimis
răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui
Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai
lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste
râu.
18. "Pace...
Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea
noastră,
19. Şi s-a dat din
partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că
cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi
că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale;
20. Şi că au fost
în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de
peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi
vamă.
21. Aşadar,
poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra
şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va
veni poruncă de la mine;
22. Şi să
fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în
seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea
lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?"
23. Îndată ce s-a
citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a
lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor,
aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au
oprit lucrările Iudeilor.
24. Atunci s-au oprit
lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea
aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele
Perşilor.
|