CAPITOLUL 4
Elifaz mustră pe Iov.
1. Atunci Elifaz din Teman a
deschis gura şi a zis:
2. "Să-ţi
vorbim ori să nu-ţi vorbim? Necazul tău e crâncen! Dar cine ar
putea să-şi înăbuşe cuvintele?
3. Iată, tu
dădeai învăţătură multora şi întăreai
multe mâini slăbite.
4. Cuvintele tale au
ţinut în sus pe cei ce erau să cadă şi tu ai întărit
genunchii care se clătinau.
5. Acum când ţi-a
venit şi ţie rândul, eşti la strâmtorare şi ţi-ai
pierdut firea; acum când lovitura te-a ajuns, te-ai spăimântat!
6. Frica ta de Dumnezeu
nu-ţi dă încredere şi desăvârşirea căilor tale
nu-ţi dă nădejde?
7. Ia adu-ţi aminte,
care nevinovat s-a prăpădit şi unde le-a pierit urma celor
drepţi în fala lui Dumnezeu?
8. După cum am
văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea şi seamănă
răutatea au parte de asemenea roade.
9. La porunca Domnului, ei
vor pieri, de suflarea mâniei Lui se vor stinge.
10. Răcnetul leului
şi glasul leopardului, precum şi dinţii puilor de lei se
sfărâmă.
11. Leul bătrân moare
că nu mai are ce mânca şi puii leoaicei se risipesc.
12. O şoaptă a
răzbit până la mine şi urechea mea a prins ceva din ea.
13. În spaimele care vin
din nălucirile nopţii, atunci când somn adânc se lasă peste
oameni,
14. Cutremur m-a apucat
şi fiori mi-au scuturat toate oasele.
15. Atunci un duh a trecut
prin faţa mea; tot părul mi s-a zbârlit de groază.
16. A stat drept în
picioare, dar n-am ştiut cine este; o umbră este înaintea ochilor
mei, şi aud o voce uşoară care zice:
17. "Un om poate să fie drept în faţa
lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea
Celui ce a zidit-o?
18. Dacă El nu se
încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină
chiar îngerilor Săi,
19. Cu cât mai vârtos celor
ce locuiesc în locuinţe de lut, a căror obârşie este în
ţărână şi pe care îi striveşte ca pe o molie.
20. De dimineaţă
până seara sunt zdrobiţi, pier pe vecie fără să-i
scape nimeni.
21. Mor, dar nu mor de prea multă
înţelepciune".
|