CAPITOLUL 16
Iov dovedeşte nevinovăţia sa.
1. Atunci Iov a răspuns
şi a grăit:
2. "Am auzit mereu
astfel de lucruri; sunteţi toţi nişte jalnici
mângâietori.
3. Când se vor sfârşi
aceste vorbe goale şi ce te chinuieşte ca să
răspunzi?
4. Şi eu aş vorbi
aşa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu;
aş putea să spun multe cuvinte împotriva voastră şi
să dau din cap în privinţa voastră.
5. V-aş mângâia numai
cu gura şi cu mişcarea buzelor mele v-aş aduce
uşurare.
6. Dar, dacă vorbesc,
durerea mea nu se linişteşte şi dacă tac din gură,
durerea mea nu se depărtează de la mine.
7. În ceasul de
faţă, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată
ticăloşia mea mă împresoară, Doamne!
8. M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate
mărturisesc împotriva mea; neputinţa mea ea însăşi
mă dă de gol şi bârfitorul stă împotriva mea.
9. El mă sfâşie
în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos,
scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu
aruncă asupră-mi săgeţile ochilor săi;
10. Deschis-au gura lor
împotriva mea, în batjocură m-au lovit peste obraji. Toţi
grămadă se înghesuie împotriva mea.
11. Dumnezeu mă
dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor
răi.
12. Mi-era destul de bine, dar El m-a sfărâmat. M-a luat de ceafă şi m-a făcut
praf şi a aruncat asupră-mi toate săgeţile Sale;
13. În jurul meu se
învârtesc săgeţile Sale; El îmi străpunge rărunchii
fără milă; El varsă pe pământ fierea mea.
14. El mă
dărâmă bucată cu bucată şi năvăleşte
asupra mea ca un războinic.
15. Am cusut un sac pe
trupul meu şi am vârât în ţărână capul meu.
16. Chipul meu s-a
înroşit de plânset şi umbra morţii s-a
sălăşluit în pleoapele mele;
17. Şi cu toate acestea, în mâinile mele nu
este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată!
18. Pământule, nu
ascunde sângele meu şi să nu fie nici un loc nestrăbătut
de bocetele mele.
19. Iar acum martorul meu
este în ceruri şi cel ce dă pentru mine bună mărturie
este sus în locurile înalte.
20. Prietenii mei îşi
bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi înaintea lui
Dumnezeu.
21. O, de-ar fi
îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum stă de
vorbă un am "u prietenul său!
22. Căci aceşti
puţini ani se vor scurge şi voi apuca pe un drum de pe care nu
mă voi mai întoarce.
|