CAPITOLUL 19
Iov în necazurile lui se mângâie cu nădejdea învierii.
1. Atunci Iov a început să
vorbească şi a zis:
2. "Câtă vreme
veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu
cuvântările voastre?
3. Iată a zecea
oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine
că vă purtaţi aşa?
4. Chiar dacă ar fi
adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe capul
meu.
5. Iar dacă voi
vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi
ochii cu ticăloşia mea,
6. Să ştii
că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El
m-a învăluit cu laţul Său.
7. Dacă strig de
multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; ţip în gura mare,
dar nimeni nu-mi face dreptate.
8. El a astupat calea mea,
ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit cu beznă toate
drumurile mele.
9. M-a dezbrăcat de mărirea mea şi
mi-a smuls cununa de pe cap.
10. M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în
ceasul morţii şi nădejdea mea a scos-o din
rădăcină ca pe un copac.
11. Aprins-a împotriva mea
mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul Său.
12. Hoardele Sale sosesc
grămadă, îşi fac drum până la mine şi pun
tabără de jur împrejurul cortului meu.
13. A depărtat pe
fraţii mei de lângă mine şi cunoscuţii mei îşi
întorc faţa când mă văd.
14. Rudele mele au pierit, casnicii
mei au uitat de mine.
15. Cei ce locuiau
împreună cu mine şi slujnicele mele se uită la mine ca la un
străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă
ţară.
16. Chem pe sluga mea şi
nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.
17. Suflarea mea a ajuns
nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns să miros greu pentru
fiii cei născuţi din coapsele mele.
18. Până şi
copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe seama
mea.
19. Toţi sfetnicii mei
cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe care îi iubeam s-au
întors împotriva mea.
20. Oasele mele ies
afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere decât
gingiile.
21. Milă fie-vă de mine, aveţi
milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a
lovit!
22. De ce mă
prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai
săturaţi de carnea mea?
23. Cit aş vrea ca
vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe
aramă.
24. Să fie săpate
pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă!
25. Dar eu ştiu
că Răscumpărătorul meu este viu ţi că El, în
ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea
ce se destramă.
26. Şi afară din
trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
27. Pe El Îl voi vedea şi
ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta
măruntaiele mele tânjesc în mine.
28. Iar dacă
ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină de proces vom
găsi noi în el?
29. Temeţi-vă de
sabie, pentru voi înşivă, când mânia va izbucni împotriva
greşelii voastre. Şi atunci veţi învăţa că este
o judecată!"
|