CAPITOLUL 34
Elihu înfruntă pe Iov.
1. Elihu a vorbit mai departe
şi a zis:
2. "Ascultaţi,
înţelepţilor, cuvintele mele şi voi,
învăţaţilor, aţintiţi-vă urechile,
3. Fiindcă urechea
deosebeşte cuvintele, precum cerul gurii gustă rnâncarea.
4. Să cercetăm
între noi ce este drept, să ştim între noi ceea ce este bine,
5. Fiindcă Iov a zis:
"Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate!
6. Deşi nevinovat,
trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deşi eu nu am nici
o greşeală".
7. Cine mai este ca Iov,
care să bea batjocura, cum ar bea apa?
8. Care să se
însoţească cu cei care fac nedreptate şi să meargă
în pas cu făcătorii de rele?
9. Căci Iov a zis:
"Omul n-are nici un folos, dacă se străduieşte să
fie plăcut lui Dumnezeu".
10. Dar voi oameni de
inimă, ascultaţi-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea,
departe este de El nedreptatea!
11. Căci Dumnezeu
întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare
după purtarea lui.
12. Cu adevărat,
Dumnezeu nu făptuieşte răul şi Cel Atotputernic nu
strâmbă dreptatea.
13. Cine i-a
încredinţat cârmuirea pământului şi cine i-a dat în grijă
această lume întreagă?
14. Dacă Dumnezeu n-ar
cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine
duhul Său şi suflarea Sa,
15. Toate făpturile ar
pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.
16. Dacă ai minte,
ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele.
17. Unul care
prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei
osândi tu pe Cel mare şi drept?
18. El, Care strigă
împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari de pe
pământ: Nelegiuiţilor!
19. El nu caută la
fala celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac,
pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.
20. Într-o clipită ei
mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă şi
fără greutate prăbuşeşte pe tiran.
21. Pentru că ochii
Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi
paşii lui.
22. Pentru El nu este nici întuneric,
nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează
nelegiuirea.
23. Dumnezeu n-are nevoie
să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă
înaintea judecăţii Sale.
24. El zdrobeşte pe
puternici, fără lungă cercetare şi pune pe alţii în
locul lor.
25. De vreme ce El
cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte
şi-i zdrobeşte.
26. Ca pe nişte
nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de fală cu foarte mulţi
privitori,
27. Fiindcă s-au dat
la o parte din preajma Sa şi n-au voit să priceapă
cărările Sale
28. Şi au făcut
să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi
să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi.
29. Dacă Domnul se
odihneşte, cine poate să-L smulgă din odihna Lui şi
dacă Îşi acoperă faţa, cine poate să-L mai
zărească? Dar El stă şi supraveghează şi pe
popoare şi pe oameni,
30. Ca unul Care nu
voieşte stăpânirea celor nelegiuiţi, nici poticnirea
popoarelor.
31. Dacă un
făţarnic zice lui Dumnezeu: "Am fost târât la păcat
şi nu voi mai face ce este rău,
32. Ceea ce nu ştiu,
Tu învaţă-mă; dacă am săvârşit vreo nedreptate
nu voi porni iar de la capăt!"
33. Crezi tu, după
părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot aşa? Fiindcă
ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul
meu, spune-mi atunci ce ştii tu?
34. Oamenii în toată
firea vor zice şi tot aşa orice om cuminte care mă
ascultă:
35. Iov nu vorbeşte
după dreapta învăţătură şi cuvintele lui nu
sunt după sfânta dreptate.
36. Însă Iov trebuie
cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice
de nişte nelegiuiţi.
37. El a sporit
păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greşeala
lui şi îngrămădeşte vorbele sale împotriva lui
Dumnezeu".
|