PSALMUL 68
Al lui David.
1. Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că au
intrat ape până la sufletul meu.
2. Afundatu-m-am în
noroiul adâncului, care nu are fund;
3. Intrat-am în adâncurile mării
şi furtuna m-a potopit.
4. Ostenit-am strigând,
amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind
spre Dumnezeul meu.
5. Înmulţitu-s-au mai
mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în
zadar.
6. Întăritu-s-au
vrăjmaşii mei, cei ce mă prigonesc pe nedrept; cele ce n-am
răpit, pe acelea le-am plătit.
7. Dumnezeule, Tu ai
cunoscut nepriceperea mea şi greşelile mele de la Tine nu s-au
ascuns.
8. Să nu fie
ruşinaţi, din pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine,
Doamne, Doamne al puterilor, nici înfruntaţi pentru mine, cei ce Te
caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel.
9. Că pentru Tine am
suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu.
10. Înstrăinat am fost
de fraţii mei şi străin fiilor maicii mele,
11. Că râvna casei
Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au
căzut asupra mea.
12. Şi mi-am smerit cu
post sufletul meu şi mi-a fost spre ocară mie.
13. Şi m-am
îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură.
14. Împotriva mea
grăiau cei ce şedeau în porţi şi despre mine cântau cei
ce beau vin.
15. Iar eu întru
rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp
bine-plăcut.
16. Dumnezeule, întru mulţimea milei Tale
auzi-mă, întru adevărul milei Tale.
17. Mântuieşte-mă din noroi, ca să nu
mă afund; izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc
şi din adâncul apelor,
18. Ca să nu mă
înece vâltoarea apei, nici să mă înghită adâncul, nici
să-şi închidă peste mine adâncul gura lui.
19. Auzi-mă, Doamne,
că bună este mila Ta; după mulţimea îndurărilor Tale
caută spre mine.
20. Să nu-ţi
întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc. Degrabă
mă auzi.
21. Ia aminte la sufletul
meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei
izbăveşte-mă,
22. Că Tu cunoşti
ocara mea şi ruşinea mea şi înfruntarea mea;
23. Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă
necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări şi necaz,
24. Şi am
aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era şi pe cei ce m-ar
mângâia şi nu i-am aflat.
25. Şi mi-au dat spre
mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet.
26. Facă-se masa lor
înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală;
27. Să se întunece
ochii lor, ca să nu vadă şi spinarea lor pururea o
gârboveşte;
28. Varsă peste ei
urgia Ta şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei;
29. Facă-se curtea lor pustie şi în
locaşurile lor să nu fie locuitori;
30. Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au
prigonit şi au înmulţit durerea rănilor lui.
31. Adaugă
fărădelege la fărădelegea lor şi să nu intre
întru dreptatea Ta;
32. Şterşi
să fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi să nu se
scrie.
33. Sărac şi
îndurerat sunt eu; mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă
sprijinească!
34. Lăuda-voi numele
Dumnezeului meu cu cântare şi-L voi preamări pe El cu
laudă;
35. Şi-I va
plăcea lui Dumnezeu mai mult decât viţelul tânăr, căruia
îi cresc coarne şi unghii.
36. Să râdă
săracii şi să se veselească; cântaţi lui Dumnezeu
şi viu va fi sufletul vostru!
37. Că a auzit pe cei
săraci Domnul şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a
urgisit.
38. Să-L laude pe El
cerurile şi pământul, marea şi toate câte se târăsc în
ea.
39. Că Dumnezeu va
mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile lui Iuda şi vor
locui acolo şi-l vor moşteni pe el;
40. Şi seminţia credincioşilor Lui îl
va stăpâni pe el şi cei ce iubesc numele Lui vor locui m el.
|