PSALMUL 70
Al lui David.
1. Spre Tine, Doamne, am
nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac.
2. Întru dreptatea Ta,
izbăveşte-mă şi mă scoate, pleacă urechea Ta
către mine şi mă mântuieşte.
3. Fii mie Dumnezeu
apărător şi loc întărit, ca să mă
mântuieşti,
4. Că întărirea şi scăparea mea
eşti Tu.
5. Dumnezeul meu,
izbăveşte-mă din mâna păcătosului, din mâna
călcătorului de lege şi a celui ce face
strâmbătate,
6. Că Tu eşti
aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din
tinereţile mele.
7. Întru Tine m-am
întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul
meu; întru Tine este lauda mea pururea.
8. Ca o minune m-am
făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu cel tare.
9. Să se umple gura
mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa
Ta.
10. Nu mă lepăda
la vremea bătrâneţilor; când va lipsi tăria mea, să nu
mă laşi pe mine.
11. Că au zis
vrăjmaşii mei mie şi cei ce păzesc sufletul meu s-au
sfătuit împreună,
12. Zicând: Dumnezeu l-a
părăsit pe el, urmăriţi-l şi-l prindeţi pe el,
că nu este cel ce izbăveşte.
13. Dumnezeule, nu Te
depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte!
14. Să se
ruşineze şi să piară cei ce defăimează sufletul
meu, să se îmbrace cu ruşine şi înfruntare cei ce caută
să-mi facă rău.
15. Iar eu pururea voi
nădăjdui spre Tine şi voi înmulţi lauda Ta.
16. Gura mea va vesti
dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta, al căror nume nu-l
cunosc.
17. Intra-voi întru puterea
Domnului; Doamne, îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.
18. Dumnezeule, m-ai
învăţat din tinereţile mele şi eu şi astăzi
vestesc minunile Tale.
19. Până la
bătrâneţe şi cărunteţe,
20. Dumnezeule, să nu
mă părăseşti,
21. Ca să vestesc
braţul Tău la tot neamul ce va să vină,
22. Puterea Ta şi
dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, măreţiile pe
care le-ai făcut. Dumnezeule,
cine este asemenea Ţie?
23. Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea,
dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncurile
pământului iarăşi m-ai scos.
24. Înmulţit-ai spre
mine mărirea Ta şi întorcându-Te m-ai mângâiat şi din
adâncurile pământului iarăşi m-ai scos.
25. Că eu voi
lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule,
cânta-voi ţie din alăută, Sfântul lui Israel.
26. Bucura-se-vor buzele
mele când voi cânta ţie şi sufletul meu pe care l-ai mântuit.
27. Încă şi limba
mea toată ziua va rosti dreptatea Ta, când vor fi ruşinaţi
şi înfruntaţi cei ce caută să-mi facă
rău.
|